Zeci de poliţişti sălăjeni sunt pregătiţi săptămânal de colegii lor de la Biroul de Pregătire Profesională, spun reprezentanții IPJ.

Informația vine în contextul în care, la nivel național, s-a dezbătut intens în ultima perioadă problema lipsei de pregătire a unor polițiști, cauzată de minusurile din sistem. În mai multe județe, oamenii legii recunoșteau că nu participă la trageri și că orele obligatorii de sport sunt efectuate doar pe hârtie.

În Sălaj, în august 2021, în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean, a fost înființat Biroul Pregătire Profesională care asigură, coordonează și controlează realizarea activităților de formare profesională, prin pregătirea polițiștilor din cadrul unității și evaluarea performanțelor individuale ale acestora.

Poliţiştii specializați în pregătire profesională ai Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj organizează periodic atât ședințe de tragere, cât și sesiuni de pregătire tactică, pentru ca orice polițist să dobândească toate deprinderile necesare privind intervenția la evenimente de orice natură, dau asigurări reprezentanții IPJ.

Obiectivul principal al structurii îl reprezintă formarea poliţiştilor prin instruirea teoretică și practică, dar şi dezvoltarea permanentă și menținerea unui nivel corespunzător de pregătire practică în concordanță cu dinamica mediului operativ.

Principalele atribuții ale Biroului Pregătire Profesională sunt coordonarea, monitorizarea și evaluarea pregătirii de specialitate, perfecționarea pregătirii profesionale a polițiștilor, pe post și prin programe de formare profesională continuă, precum și pregătirea în domeniul intervenției polițienești, cu cele patru componente (pregătirea tactică, pregătirea în domeniul educației fizice și autoapărării, pregătirea în domeniul tragerilor cu armamentul din dotare și pregătirea în domeniul conducerii autovehiculelor de serviciu).

VIDEO: https://www.facebook.com/100067682280030/videos/5325732727478247

Săptămânal, dă asigurări IPJ Sălaj, sunt programați zeci de polițiști care iau parte la ședințe de pregătire fizică și autoapărare, pregătire tactică, pregătirea în domeniul tragerilor cu armamentul din dotare și pregătirea în domeniul conducerii autovehiculelor de serviciu.

Biroul de Pregătire Profesională este împărțit pe mai multe ramuri de activitate, cum ar fi pregătirea de specialitate, pregătirea în domeniul tragerii cu armamentul, pregătirea în domeniul educației fizice și autoapărării, pregătirea în domeniul conducerii autovehiculelor de serviciu în regim prioritar, precum şi pregătirea în domeniul tacticii și intervenției polițienești.