Preasfințitul Siluan, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, binecuvântează și felicită coriștii din Zalău, cu ocazia Sfintelor Sărbători ale Crăciunului și ale Sfintelor Paști, în fiecare an, după cele două întâlniri, din anii 2009 și 2013.

Pastoralele primite din partea Preasfinției Sale ne sunt prilej de mare bucurie și merinde pentru mântuire, fapt pentru care Îi suntem recunoscători și-I mulțumim prin această scrisoare deschisă.

Preasfințite Părinte Episcop Siluan,

Corul „Gloria Dei” și-a încheiat activitatea exact după 30 de ani (din păcate).

Lipsa unui nou dirijor (eu am împlinit 77 de ani și am probleme de sănătate); lipsa coriștilor tineri (din cei fondatori au rămas doar 10, iar cei mai mulți au plecat în veșnicie), apoi condițiile impuse de pandemie – toate au dus la încetarea activității.

Acum avem mângâierea și bucuria ca, în fiecare duminică, la Sfânta Liturghie, 10 dintre coriști să cânte alături de cântăreț, alcătuind un grup coral care dă răspunsurile, iar 10-15 sunt prezenți în Sfânta Biserică „Sfântul Ștefan”, unde noi am participat când s-a pus piatra de temelie și am cântat aproape un sfert de veac.

Preasfinția Voastră, vă mărturisesc faptul că eu am suferit și simt lipsa corului. În cei 30 de ani ne-am apropiat și eram ca frații. Am cântat la Sfintele Liturghii, la cununiile copiilor și la prohodul celor adormiți în Domnul. Am plâns cu cei ce au plâns și ne-am bucurat cu cei care s-au bucurat. Acum, la fiecare Sfântă Liturghie mă rog pentru ei, socotindu-i „binefăcători”, și-L rog pe Bunul Dumnezeu să ne ierte păcatele, să ne socotească tot ceea ce am făcut bun în viața noastră, să ne socotească pasul și efortul; alergarea spre Biserică la ora fixă, la chemarea clopotului; efortul și timpul de jertfă acordat repetițiilor.

Dacă azi ne mai amintim unii de alții, dacă ne urăm „La mulți ani!” de zilele festive, dacă florile se mai pot dărui și ne bucură pe cei care mai suntem în viață, dacă lumânările se aprind pe morminte și dacă, Domnia Voastră, Preasfințite Părinte, Vă mai aduceți aminte de noi, însemnează că activitatea noastră s-a remarcat prin ceva; însemnează că a avut la bază o credință statornică și ziditoare; însemnează că a avut binecuvântare de la Dumnezeu.

L-am slăvit pe Dumnezeu prin cântare, ne-am rugat pentru noi și pentru toți cei dragi, pentru preoți, pentru comunitatea din care facem parte, pentru poporul nostru și pacea lumii. Am simțit puterea Preasfințitului Său Duh pe care L-a trimis peste noi în toate zilele vieții.

Rememorez acum faptul că, în anul 2009, V-am colindat la reședința episcopală, am participat la Sfânta Liturghie Arhierească și am trăit minunate bucurii duhovnicești alături de Domnia Voastră, care sunteți atât de cald la suflet. Apoi, pelerinajul la Gyula-Apateu (2013) a fost o binecuvântată lecție de istorie, o „întâlnire” cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei Șaguna care „a murit ca să trăiască în veci”, cum afirma N. Iorga.

Pastoralele primite de la Preasfinția Voastră ne-au fost prilej de bucurie, de hrană sufletească și merinde spre mântuire. Noi le-am citit în grup sau individual, bucurându-ne că nu ne-ați uitat, că am rămas pe agenda amintirilor Domniei Voastre.

Vă revedem la Trinitas TV, la unele emisiuni sau cu alte ocazii, în Jurnalele Trinitas și ne „fălim” că V-am cunoscut în persoană și că ne-ați binecuvântat.

Noi avem un filmuleț de 10 minute pe YouTube: Corul „Gloria Dei” Zalău – 30 de ani de activitate. Vă invităm, cu drag, să-l vizionați.

Cu smerenie și dragoste filială în Hristos, cu alese gânduri de recunoștință, Vă dorim lungime de zile binecuvântate, cu deosebite roade în activitatea de păstorire a turmei lui Hristos care V-a fost încredințată și vă cântăm cu sufletele:

„Pe Stăpânul și Arhiereul nostru,

Doamne, Îl păzește!

Întru mulți ani,

Întru mulți ani, Stăpâne!”

În numele Corului „Gloria Dei”,

prof. Maria Porumb

sursa foto: Wikipedia