La doar o zi după expirarea termenului pentru depunerea dosarelor de candidatură pentru funcția de manager al Spitalului Orășenesc ”Dr. Traian Herța” din Jibou, Consiliul de Administrație al unității spitalicești a publicat lista candidaților admiși la proba dosarelor.

Au fost depuse trei dosare de candidatură și admise toate trei, însă unul dintre candidați are termen data de 10 mai pentru completarea dosarului cu adeverința medicală de specialitate A5.

Cei trei candidați sunt Corina Micle, economist de profesie și actual manager al unității spitalicești, Cornel Eugen Pop – consilier USR în cadrul Consiliului Local al orașului Jibou, și medicul balneolog Florin Secureanu, fost director al Spitalului Malaxa din București, condamnat recent de Tribunalul Bucureşti la 5 ani şi 10 luni de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu.

Potrivit anunțului de concurs, proba scrisă va avea loc în 16 mai, la ora 10.00, la sediul Spitalului, și va consta într-un test grilă de verificare a cunoștințelor cu 50 de întrebări, cu răspuns simplu sau multiplu. În urma rezultatelor obținute la proba scrisă, candidații vor avea posibilitatea depunerii contestațiilor în termen de 24 de ore de la afișare și vor fi soluționate în alte 24 de ore de la expirarea termenului de depunere a lor.

O altă probă prevăzută în regulamentul concursului este susținerea proiectului de management, însă data organizării acestei probe va fi anunțată o dată cu rezultatele la proba scrisă. Cea de-a treia probă și ultima este interviul, data și ora susținerii fiind anunțate o dată cu afișarea rezultatelor la proba susținerii proiectului de management.