Sute de localnici din Comuna Vârșolț, dar și din comunele învecinate, au răspuns invitației primarului Breda Lajos și au ales să-și petreacă ziua de 1 Mai la Serbarea Câmpenească din dealul pivnițelor, lângă Cabana Pădurarului a pitorescului Vârșolț.
Gazdele, cu sprijinul sponsorilor, s-au pregătit ca la carte și au oferit, pe lângă tradiționalele bucate cu specific românesc și unguresc, un frumos spectacol artistic pentru a destinde atmosfera.
Au încântat publicul ansambluri de dansuri din Vârșolț și Nușfalău, iar petrecerea s-a întins până pe înserat. Chiar și cei mici au avut ocazia să se distreze pe cinste la toboganul gonflabil, să-și cumpere jucării sau să se înfrupte cu vată pe băț, popcorn sau alte produse pentru copii.
”Ne-am străduit să ne organizăm cât mai bine și mă bucur că au răspuns inivtației noastre atât de mulți oameni de toate vârstele. Sper că s-au simțit bine toți, de la mic la mare, pe tot parcursul zilei. Țin să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în organizarea Serbării, sponsorilor noștri, dar și domnului deputat Sereș Deneș, și domnului vicepreședinte al Consiliului Județean, Robert Szilagyi, pentru faptul că ni s-au alăturat”, a declarat edilul comunei Vârșolț, Breda Lajos.
Primarul Breda, alături de Robert Szilagyi, vicepreședintele CJ Sălaj