Organizația TNL Sălaj începe să exerseze organizarea alegerilor interne, amânate de anul trecut din cauza condițiilor pandemice. Potrivit președintelui TNL Sălaj în funcție, Daniel Ispas, până la mijlocul lunii mai se vor organiza alegerile la nivelul structurilor municipale, orășenești și comunale. După finalizarea acestora, în cursul lunii iunie, vor avea loc și alegerile pentru un nou birou județean și, implicit, un nou președinte al TNL Sălaj. Daniel Ispas nu va mai candida pentru funcția de președinte.
”Personal, mandatul meu în calitate de președinte al TNL Sălaj se va încheia în perioada următoare. Regulamentul prevede că apartenența la TNL poate fi exercitată până la vârsta de 35 ani. Mă bucur însă că, după 14 ani de activitate în structura de tineret, las în urma mea o echipă de tineri extrem de implicați, activi și dornici să reprezinte interesele tinerilor în cadrul partidului nostru. Le mulțumesc și cu această ocazie colegilor din TNL pentru toate activitățile, proiectele, campaniile pe care le-am generat sau la care am activat împreună și îi asigur de tot sprijinul meu în viitor”, spune președintele în funcție, Daniel Ispas.
Cui îi plac facturile și prețurile, să voteze doctrina liberală !