În ședința de vineri, 28 aprilie, va fi supus votului consilierilor județeni și un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu al judeţului şi al instituţiilor şi serviciilor publice subordonate Consiliului judeţean, pe anul în curs.

Potrivit proiectului, partea de cheltuieli se majorează cu 1 milion de lei. Banii vor fi luați de la creditele aferente rambursării împrumutului contractat anul trecut de administrația județeană.

Concret, în luna august 2021, a fost votată o hotărâre privind aprobarea contractării unui împrumut în valoare de 10.000.000 lei. Având în vedere Hotărârea Consiliului Județean nr. 16 din 23 februarie 2022 privind aprobarea modificării repartizării sumelor alocate obiectivelor de investiţii finanțate din împrumutul contractat, se propune acum diminuarea cu suma de 1.000.000 lei a creditelor aferente rambursării împrumutului și utilizarea acestor bani pentru finanțarea unor obiective de investiții.


Fostul președinte al instituției a câștigat drepturi bănești în instanță, iar Centrul Militar Județean are nevoie de bani pentru plata utilităților

Prin Decizia civilă nr. 238/A/2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, județul Sălaj a fost obligat la plata despăgubirilor în sumă de 2.975 lei lei, reprezentând indemnizație pentru limită de vârstă, pentru fostul președinte al Consiliului Județean, Tiberiu Marc, aferentă perioadei 1 ianuarie 2020 – 8 ianuarie 2020. Plata sumei se va face din bani alocați prin această rectificare bugetară.

“Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul M.T. în contradictoriu cu pârâţii P.C.J. SĂLAJ şi U.A.T. A JUDEŢULUI SĂLAJ. Obligă pârâţii la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea netă a indemnizaţiei pentru limită de vârstă cuvenită pentru calitatea de preşedinte al C.J. Sălaj, pe perioada 01.01.2020 – 08.01.2020. Păstrează celelalte dispoziţii ale hotărârii. Obligă pârâţii la plata cheltuielilor de judecată parţiale aferente judecăţii în primă instanţă şi în apel, în cuantum de 500 lei, în favoarea reclamantului, reprezentând onorariu avocaţial. Definitivă. (…) Admite cererea formulată de reclamantul M.T. și în consecinţă dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XXIX din OUG nr. 1/2020, a art. V din OUG nr. 226/2020 şi a art. XXII din OUG nr. 130/2021 în raport de prevederile art. 1 alin. (3) şi (5), art.11, art. 20, art. 44, art. 47 alin. 2 , art. 53 şi art. 102 alin. 1 din Constituţia României, art. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”, a decis instanța clujeană.

Printr-o adresă formulată la începutul acestei luni, Centrul Militar Județean Sălaj solicită suplimentarea creditelor bugetare cu suma de 30 de mii de lei, pentru plata cheltuielilor cu încălzit și iluminat.
Biroul Tehnologia Informației și Programe Guvernamentale din cadrul aparatului de specialitate solicită alocarea sumei de 24 mii lei pentru
achiziționarea unei licențe software de proiectare/modelare în arhitectură.
Și Direcția investiții și programe publice solicită rectificarea sumelor alocate pentru realizarea unor obiective de investiții precum şi introducerea unor noi obiective.
S-a cerut suplimentarea sumelor alocate pentru reabilitarea şi modernizarea drumului judeţean DJ 108D: Crişeni (DN1H) -Cehu Silvaniei-(DJ 196), pe motiv că, la abordarea lucrărilor pe sectorul de drum din localitatea Sălățig, antreprenorul a constatat că rețeaua de alimentare de apă este amplasată în carosabil/acostament, iar pozarea conductei de apă nu respectă specificațiile din Planul de situație avizat de Compania de Apă Someș SA, existând așadar interferențe între lucrările proiectate pentru drumul județean DJ 108D și rețeaua de apă.
Pentru a nu fi afectată/sistată alimentarea cu apă potabilă a populației din localitatea Sălățig, pentru a se evita riscul producerii unor avarii majore la rețeaua de apă în perioada de execuție a lucrărilor la drumul județean și pentru a preveni intervențiile la rețea după finalizarea lucrărilor de drum, s-a luat decizia de relocare a rețelei de apă din partea carosabilă/acostament și pozarea acesteia astfel încât să nu afecteze investiția beneficiarului în perioada de execuție și în perioada de exploatare a drumului județean. Astfel, s-a propus alocarea sumei de 1.736.730 lei pentru realizarea acestor lucrări.

De asemenea, se solicită bani pentru lucrări de înlocuire instalații termice și centrală pe gaz la imobilul aflat în proprietatea județului Sălaj și administrarea Consiliului Județean, situat pe str. Avram Iancu, nr. 29, Zalău (sediul AJPIS). Urmare a evaluării din teren, s-a constatat că este necesară înlocuirea atât a instalației termice cât și a centralei pe gaz, fiind necesară alocarea sumei de 625.430 lei.

În perspectiva depunerii spre finanțare, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, a proiectelor privind reabilitarea unor clădiri aflate în administrarea Consiliului Județean Sălaj, este necesară elaborarea de documentații tehnice, faza expertiză tehnică și audit energetic. Ca urmare, s-a propus alocarea sumei 65.000 lei în vederea realizării acestor documentații pentru clădirea ASIROM, str. Unirii, nr.16, Zalău; clădirea DGASPC Sălaj, str. Unirii nr. 20, Zalău; clădirea Meseș, str. Unirii, nr. 7, Zalău; sediul Consiliului Județean Sălaj, P-ța 1 Decembrie 1918, nr. 11, Zalău.