Elevii de la CNS Zalău au parte, în curtea școlii, de un loc de relaxare inedit, menit să le provoace, în același timp, mințile agere. O tablă de șah cu piese mari, amenajată cu sprijinul unei multnaționale, face recreația mai interesantă.
“Un spațiu în curtea mare a Colegiului Național <Silvania> a devenit, cu ajutorul voluntarilor de la TenarisSilcotub, un colț de relaxare pentru elevii ale căror creiere au devenit supraîncărcate după numeroasele și dificilele (pentru unii, agonizantele) ore la care participă zilnic. Nu doar că este un loc în care elevii pot discuta despre temele la română sau chimie, ultimele tendințe în modă, videoclipurile ”virale” de pe internet sau câte goluri a marcat Cristiano Ronaldo aseară, dar spațiul pe care l-au creat voluntarii companiei menționate le provoacă și mintea elevilor noștri prin tabla de șah cu piese mari care a atras ca un magnet în prima zi de la darea în folosință. Acum, motivele de a ieși în pauză sunt mult mai serioase, perspectiva unei ”povești” cu prietenii în pauză (cu acces vizual spre întreaga curte) fiind mult mai atrăgătoare. Mulțumim companiei TenarisSilcotub pentru sprijin!”, spun elevii de la CNS.
sursa foto: Facebook