Două persoane din localitatea Mirșid, mamă și fiu, au ajuns duminică seara la spital, cu arsuri pe corp, după ce locuința lor a fost cuprinsă de flăcări. Cauza incendiului a fost, spun pompierii, folosirea benzinei pentru a aprinde focul în sobă.

“Duminică seara, dispeceratul ISU-Ambulanță a fost anunțat, prin numărul de urgență 112, despre faptul că un incendiu a izbucnit în interiorul unei case din localitatea Mirșid. La fața locului s-au deplasat imediat pompierii din cadrul Detașamentului de pompieri Zalău. Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că incendiul era lichidat și au găsit două persoane rănite: o persoană de sex feminin, de aproximativ 57 de ani, care avea arsuri la nivelul membrelor inferioare si la membru superior stâng, și un bărbat, fiul acesteia, de aproximativ 37 de ani, care a suferit arsuri la nivelul membrului superior drept. Victimele au primit îngrijiri medicale de la un echipaj medical (SAJ), iar femeia a fost transportată la UPU Smurd Zalău, iar ulterior a ajuns la spital și bărbatul. Cauza probabilă de incendiu a fost utilizarea unui mod greșit de aprindere a focului , adică folosirea de combustibil lichid (benzină) pentru a aprinde focul din sobă. Incendiul a deteriorat un covor și câteva piese de mobilier”, au precizat pompierii sălăjeni.

În scopul prevenirii incendiilor cauzate de utilizarea incorectă a mijloacelor de încălzire, soldate cu pagube materiale și uneori, din nefericire, cu persoane rănite sau chiar cu pierderi de vieți omenești, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Porolissum” reaminteşte sălăjenilor obligativitatea respectării următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor: nu folosiți lichide combustibile (benzină, motorină, diluant, petrol etc.) pentru aprinderea focului în sobe; nu folosiți decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba și evitați supraîncărcarea acesteia; nu folosiți soba decât cu ușița închisă; așezați o tavă metalică în fața sobei, în dreptul ușiței; nu așezați în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile; stingeți focul din sobă înainte de a părăsi locuința; nu adormiți niciodată înainte de a vă asigura că focul din sobă este stins; verificați integritatea aparatelor și mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparați-le cu ajutorul unui specialist sau cumpărați-vă altele noi; nu așezați aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile; nu așezați materiale combustibile pe mijloacele de încălzire electrice; decuplați aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuința sau de a adormi; nu lăsați copiii nesupravegheați pe timpul funcționării sistemelor de încălzire (sobe ori aparate de încălzire electrice). Coșurile și burlanele de fum trebuie să fie verificate și curățate periodic, iar, dacă este cazul, reparate de către personal specializat.