Trei persoane sunt bănuite că au făcut diferite operații chirurgicale unor animale, pentru a le modifica aspectul.
Miercuri, 6 aprilie, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, au pus în executare 7 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului.
Perchezițiile au fost efectuate la 7 locații, folosite de 3 persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de efectuare a unor intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale, ablația ghearelor, coltilotul ciocului și dinților.
La activități au participat polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Zalău, cei ai Serviciului Criminalistic și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Sălaj.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul specialiștilor din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sălaj.
Cercetările continuă, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsuri legale prin unitatea de parchet competentă.
Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție, precizează IPJ Sălaj.