Nil Dorobanțu, ”nebunul” care a înfruntat comunismul

 

Ziua bună, dragi cititori!

Vă împărtășesc astăzi crâmpeie din viața unui mare român, mare monah și mare înțelept despre care am auzit foarte puțin sau chiar deloc.

Un om de o inteligență sclipitoare și un har atât de mare încât era capabil de lucruri incredibile. Martorii susțin că monahul s-a făcut nevăzut sub privirile agenților de securitate care-l urmăreau, și-a dezlegat lanțurile doar cu puterea credinței, levita în timpul rugăciunilor și citea gândurile ascunse ale oamenilor.

A făcut patru facultăți (teologie, filosofie, litere și drept) absolvindu-le pe toate magna cum laude. Cunoștea 12 limbi străine și era considerat un geniu. A studiat materialismul dialectic ca să poată răspunde ateismului, a citit toate operele marilor genii, studiind tot ce s-a putut studia. Avea toate datele ca să devină tot ce și-a propus și totuși, el a ales să-și depună toate aceste cunoscințe la picioarele lui Hristos.

Comuniștii au încercat neîncetat să-l discrediteze, dar pentru cei care l-au cunoscut el a rămas până astăzi, un sfânt.

Scria în autobiografia sa că este dator să înfățișeze ceea ce a experimentat științific și real, relatând că L-a văzut pe Dumnezeu și a experimentat în profunzime Cuvântul Său.

Dacă avem îndoieli asupra mântuirii, asupra credinței și a rugăciunii, asupra entităților nevăzute, dacă ne îndoim de existența lui Hristos și de veridicitatea cuvintelor Sale, astfel de mărturii de viață ar trebui să ne convingă…

Nil Dorobanțu s-a născut în satul Crainici din Mehedinți, a fost nepot de general, coleg de școala cu regele Mihai și sublocotenent în armata română.

În urma unei întâlniri cu Arsenie Boca a trăit o revelație interioară și a simțit că menirea sa este călugăria și asceza.

Umbla desculț, înveșmântat într-o rasă veche încinsă cu o funie. Așa, desculț, a cutreierat România toată, răspândind credința. Pe unde a trecut a înființat școli monahale, a fost director de studii la seminar, duhovnic și stareț la multe mănăstiri din țară.

Dar funcțiile nu l-au impresionat, pentru el cuvântul Evangheliei fiind esența și viața, vrând să fie în același timp și director și servitor, și profesor și cerșetor.

Vestea despre părintele Nil s-a răspândit în toata lumea și mulți oameni de peste tot îl căutau pentru a-i asculta predicile. În anii 1950, când comunismul își făcea debutul și ateismul devenise noua religie, devenise periculos pentru oameni să participe la întrunirile religioase. Părintele nu a mai așteptat să meargă oamenii la el și a început el să cutreiere țara cu ”biserica” în spate (prescura, vinul și cele necesare pentru ritual) făcând liturghiile în casele oamenilor.

Securitatea l-a luat în vizor, dar cu cât aceasta devenea mai îndârjită, cu atât părintele Nil devenea mai curajos.

În timpul defilărilor paradelor de propagandă comunistă, părintele Nil, cu o icoană la gât, desculț și zdrențăros, le facea înconjurul strigând ” Hristos a înviat!”, proclamând cu toată tăria existența lui Dumnezeu.

Au vrut să-l ducă la anchetă de multe ori, dar până să se lase prins, Nil a vrut să le demonstreze puterea lui Dumnezeu. Se elibera miraculos din lanțuri, se făcea nevăzut dintr-o dată sau levita. Astăzi, aceste miracole ar putea părea simple legende dacă securitatea nu ar fi făcut greșeala de a le confirma în rapoartele redactate de agenții întorși de la urmărirea părintelui.

”Apare și dispare ca un meteor”, scria în rapoarte, securiștii fiind ei înșiși impresionați de aceste fenomene.

Într-o zi, părintele Nil s-a lăsat prins ca să aducă în timpurile moderne patima lui Hristos și să le arate oamenilor ce înseamnă cu adevărat iertarea.

În autobiografia sa, Nil descrie modul în care a îndurat toate torturile securității. Acolo, între zidurile menite să strivească credința și demnitatea omului, părintele a continuat să răspândească Cuvântul lui Dumnezeu pentru a-și ține semenii în viață. Pus de mult ori în situații limită, singur, gol, rănit și exilat, se ruga și-i ierta pe torționarii săi, dând dovadă de o dragoste și o generozitate ieșită din comun.

După patru luni a fost eliberat, dar, între timp, clerul colaboraționist l-a scos din rândul preotilor. ”In libertate” a continuat să fie hărțuit și alungat din loc in loc.

Securitatea a forțat pe cineva să declare în presă moartea sa, între timp, Nil s-a retras în munți și a început o viață de pustnic. S-a întors din pustnicie după un deceniu dar s-a ținut departe de lume, păstrând legătura numai cu oameni de încredere.

La data de 27 martie 1977 părintele Nil a murit, aflat în rugăciune și cu trupul zdrobit de bătaie.

La deshumarea făcută în 2016, trupul lui nu a fost găsit în mormânt, sicriul fiind plin de pământ și fără capac. După moartea sa, s-au descoperit manucrisele sale, 9000 de pagini de teologie și câteva autobiografice. Pentru a edita această bogată operă teologică s-a constituit o asociație care tezaurizează scrierile, obiectele care i-au aparținut și mărturiile celor care l-au cunoscut.

Dragilor, să nu cititm aceste câteva rânduri fără să nu ne lăsăm cutremurați. Astfel de modele morale sunt scări de ascensiune către cele mai înalte idealuri și chemări stăruitoare de a ieși și noi, la rândul nostru, de sub obroc.

Astfel de modele sunt confirmări concrete ale existenței lui Dumnezeu și ale autenticității mesajului Său, în vremuri în care creștinismul a devenit pentru mulți o cutumă medievală retrogradă.

Toate cele bune!