Un grav accident de circulație soldat cu decesul unui tânăr de 20 de ani a avut loc, în această seară, în localitatea Hereclean, în zona Cemacon. Un motociclist a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

La fața locului a intervenit și elicopterul SMURD, însă tânărul prezenta leziuni incompatibile cu viața.

„Astăzi, în jurul orei 18.30, polițiștii au fost solicitați să intervină la un eveniment rutier produs pe Drumul Național 1H, la km 66+700m.

Un motociclist de 20 de ani, cetățean maghiar, circula pe direcția Hereclean-Vârșolt, iar într-o curbă ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul’, au precizat reprezentanții IPJ Sălaj.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a transmis, de asemenea, că „pe DN 1H, localitatea Hereclean, județul Sălaj, un motociclist a pierdut controlul direcției într-o curbă și a intrat într-un șanț. În urma impactului acesta a suferit leziuni grave, la fața locului aterizând și un elicopter SMURD pentru preluarea acestuia. Circulația rutieră se desfășoară pe un singur fir, alternativ.”

Nici medicii, nici paramedicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața, fiind declarat decesul.

sursa foto: Radare Sălaj, Facebook