O propunere pentru bacalaureatul de anul acesta, cu privire la introducerea de camere de filmat in centrele de examinare, a fost luată in serios de unele inspectorate şcolare din ţară. Asta nu ar fi neapărat o problemă, dar acestea au trimis o circulară abia in a doua zi după ce a inceput examenul. Deşi centrele de examinare au fost stabilite incă din 15 aprilie, nimeni nu ştia de obligativitatea montării camerelor de filmat in sălile de examen. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au precizat că această cerinţă nu este obligatorie şi că totul ţine interpretarea inspectoratelor şcolare judeţene. O soluţie de ultim moment ar fi montarea in fiecare clasă a unui calculator cu cameră web, insă nu toate unităţile de invăţămant dispun de fonduri şi dotări. Faptul că timpul este scurt şi este nevoie de aprobări pentru respectarea acestei cerinţe, nu pare să ii intereseze prea mult pe reprezentanţii inspectoratelor şcolare care au interpretat propunerea Ministerului Educaţiei ca pe un ordin care nu se discută, ci se execută. In Sălaj, montarea camerelor nu s-a considerat a fi o prioritate pentru derularea in bune condiţii a examenului de bacalaureat. Deşi ONG-urile şi părinţii au fost invitaţi să participe şi să se asigure de buna desfăşurare a examenelor, nimeni nu s-a inghesuit la prima probă a examenului, pentru că nici nu este necesar. Acesta este rolul comisiilor şi al profesorilor supraveghetori. Părinţii sau prins că prezenţa lor ar fi inutilă, la fel cu cea a camerelor video. Imbunătăţirea educaţiei pentru elevi n-ar trebui nicidecum să pornească de la tehnologizarea examenului de la sfarşitul clasei a 12-a, ci mai degrabă de la schimbarea curriculumului imbacsit şi foarte incărcat de pe vremea lui Ceaşcă.