Numărul burselor de ajutor social acordate copiilor din învățământul special crește de la 114, la 149. După începerea semestrului I al anului școlar 2021-2022, odată cu revizuirea listelor elevilor care beneficiază de bursele de ajutor social, precum și analizării noilor cereri, cele două unități de învățământ special din Sălaj au solicitat aprobarea finanțării unui număr de 149 burse de ajutor social, cu 35 de burse
mai mult decât la începutul anului.
La nivelul județului Sălaj funcționează două centre școlare de educație incluzivă: Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ,,Speranța” Zalău și Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Șimleu Silvaniei, care au solicitat, la începutul anului, finanțarea unui număr de 114 burse de ajutor social, nefiind cazul de acordare a altor tipuri de burse, cum ar fi de performanţă, de merit sau de studiu.
Centrele școlare de educație incluzivă sunt unități de învățământ preuniversitar special de stat, aflate în subordonarea Ministerului Educației și Cercetării și finanțate parțial din bugetul Consiliul Județean Sălaj, profilate pe educația și recuperarea copiilor cu cerințe educaționale speciale.
Odată aprobate cele două solicitări în cadrul ședinței Consiliului Județean din data de 30 martie, se vor acorda 88 de burse de ajutor social elevilor care frecventează cursurile Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă ,,Speranța” Zalău și 61 burse de ajutor social elevilor care frecventează cursurile Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Șimleu Silvaniei, în raport de integralitatea îndeplinirii criteriilor generale și specifice de acordare a acestor burse.