Timp de două zile, Zalăul şi Şimleu Silvaniei a fost pus in gardă de cea de-a III-a ediţie a Cupei „FC Zalău”. La cele patru categorii de varstă, 1996, 1997 – 1998, 1999 – 2000 şi 2001 – 2002 au participat nu mai puţin de 21 de echipe. In ciuda tinereţii lor, fotbaliştii au luptat cu ardoare pentru fiecare minge, au sărbătorit şi suspinat după fiecare gol, deoarece, aşa-i in fotbal. Pe langă FC Zalău, care s-a ocupat de organizarea acestui eveniment, judeţul nostru a mai fost reprezentat de Viitorul Zalău, CS Barcău Nuşfalău şi Sportul Şimleu Silvaniei. Cele 45 de meciuri nu puteau fi programate pe o singură arenă, astfel că pe langă Stadionul „Municipal” din Zalău au mai fost alese două locaţii, Terenul „Victoria” din Zalău şi Stadionul „Măgura” din Şimleu Silvaniei. A fost greu de tot pentru echipele noastre să se lupte de la egal la egal cu grupări precum Gloria Bistriţa sau CFR Cluj. Cu toate acestea, formaţiile sălăjene au făcut tot ce le-a stat in putinţă pentru a ţine pasul, iar in unele momente au reuşit acest lucru. La final, preşedintele lui FC Zalău, Ioan Morar a oficiat festivitatea de premiere, oferind cupe şi diplome echipelor caştigătoare, trofee celor mai buni portari şi golgeteri, dar şi cate un DVD cu Gheorghe Hagi fiecărui participant. „A fost un turneu reuşit, toată lumea fiind mulţumită de organizare. Vreau să le mulţumesc sponsorilor care au fost alături de noi, directorului Bergenbier, Doru Darjan, Primăriei municipiului Zalău, Primăriei oraşului Şimleu Silvaniei pentru că ne-a pus stadionul la dispoziţie, firmei Nazareth şi domnilor din cadrul Unităţii Militare, care ne-au ajutat cu terenul. In ceea ce priveşte turneul in sine, eu zic că am asistat la multe meciuri disputate, deşi, pentru moment, nu ne putem pune cu echipe precum Gloria Bistriţa sau CFR Cluj. Nu avem noi bazele lor sportive şi nici aria de selecţie”, a afirmat conducătorul grupării de la poalele Meseşului. In perioada rămasă pană la vacanţă, FC Zalău ar mai putea participa la cateva turnee, atat in judeţele din jur, cat şi in Ungaria.