Redacția
Zilnic auzim pa stradă, in magazine, in biserici: „Suntem o ţară bogată, cu oameni săraci”. La drept vorbind, ne-am fi dorit să fie invers. A fi bogat nu inseamnă neapărat a avea conturile pline cu bani, ci a trăi decent. Iar a trăi decent inseamnă a nu avea grija zilei de maine. Sălajul este o regiune tipic roma-nească, deşi există unele influenţe, ce-i drept subţiri, ale altor neamuri. Numărul oamenilor săraci, indiferent de naţie, este copleşitor. Problema este că ajutorul nu va veni de nicăieri, nici de la Bucureşti, nici de la Bruxeelles, şi nici de Sus. Nimeni nu se va inghesui să ne ofere pe tavă un dram de bunăstare. Abia cand se va inţelege acest lucru situaţia ar putea să se amelioreze. Omul poate transforma un deşert intr-o grădină exuberantă. E mai complicat insă atunci cand trăieşti deja intr-o grădină (cum e cazul nostru) şi nu găseşti soluţii de supravieţuire. S-a vorbit mult, in ultimii ani despre conceptul de autonomie administrativă. Dacă ea s-ar aplica cu adevărat – deşi miticii damboviţeni nu-şi vor dori niciodată acest lucru -, soluţii s-ar găsi. Prima condiţie e ca oamenii să aibă locuri de muncă. A doua condiţie este ca oamenii să aibă locuri de muncă bine plătite, ori acest lucru nu se poate intampla dacă oferta este slabă. Deocamdată, zona politică de unde am fi fost indreptăţiţi să sperăm la un mic sprijin e in stare de faliment. Şi atunci nu ne rămane decat să ne intoarcem spre noi inşine şi să căutăm, fiecare după puteri, să facem un pas in faţă. Să ne ridicăm, chiar şi un centimetru, din noroiul in care ne-a abandonat clasa politică. Deşi nu mă indoiesc că atunci cand vom depăşi momentul – fiindcă va veni şi vremea aceea – tot politicienii vor fi cei care se vor impăuna cu marea izbandă. Pentru că, nu-i aşa?, aleşii noştri au tupeu. Mare tupeu.
Alina Rad
