Viitorul Zalău şi FC Zalău au căzut la pace
Cele două grupări au fost la cuţite după o competiţie organizată de FC Zalău, insă, iată că, ediţia din acest an au ingropat securea războiului. Aşteptam de mult acest lucru, deoarece concurenţa şi rivalitatea trebuie să fie una pur sportivă. Revenind la Cupa FC Zalău din acest an, trebuie să spunem că ea a fost perfecţionată mult faţă de ediţiile anterioare. Ea va avea loc sambătă şi duminică, anunţandu-şi prezenţa echipe precum CFR Cluj, Gloria Bistriţa sau Olimpia Satu Mare. Nu mai puţin de 21 de echipe la cele patru categorii de varstă, 1996, 1997 – 1998, 1999 – 2000 şi 2001 – 2002, se vor lupta pentru trofeele puse in joc. Vor fi acordate chiar şi premii individuale jucătorilor care se vor remarca in mod deosebit. Cele 45 de meciuri programate se vor disputa in trei locaţii, Stadionul „Municipal” din Zalău, Terenul „Victoria”, tot din municipiu, şi Stadionul „Măgura”, din Şimleu Silvaniei.Cea mai interesantă categorie va fi a fotbaliştilor născuţi in 1996. CS Barcău Nuşfalău, campioana judeţeană, se va intalni cu campioanele din judeţele Bistriţa Năsăud şi Satu Mare. Practic, va fi un bun antrenament pentru elevii lui Liviu Feraru inaintea faze zonale, care va avea loc in intervalul 3 – 5 iunie, la Baia Mare.
Categoria 1996: FC Zalău, Viitorul Zalău, LPS Bistriţa, CS Barcău Nuşfalău şi LPS Satu Mare
Categoria 1997 – 1998: FC Zalău, Juniorul Satu Mare, Sportul Şimleu, CS Barcău Nuşfalău şi CFR Timişoara
Categoria 1999 – 2000: FC Zalău, CFR Cluj, Gloria Bistriţa, LPS Satu Mare şi Olimpia Satu Mare
Categoria 2001 – 2002: FC Zalău, Viitorul Zalău, Olimpia Satu Mare, Gloria Bistriţa, LPS Bistriţa şi LPS Satu Mare