Personalul contractual angajat în sistemul medical – spitale, Serviciul Județean de Ambulanță, Direcția de Sănătate Publică – pe perioada stării de alertă va putea ocupa același post pe durată nedeterminată.

Condiția este ca acești angajați să promoveze un examen organizat anterior încetării contractului de muncă pe perioadă determinată, mai exact înaintea încetării stării de alertă pe teritoriul României.

Aceste prevederi au fost adoptate luni, 14 februarie, de Senatul României și urmează dezbaterea proiectului legislativ în Camera Deputaților, în calitate de for decizional.

Posturi pe perioadă nedeterminată și pentru personalul de tratare Covid

Sub incidența acestei legi va intra și personalul medical angajat pe secțiile Covid. Comisia de sănătate din Senat a depus un amendament în acest sens, care a fost aprobat. Potrivit amendamentului, de această măsură beneficiază şi „medicii angajaţi în structurile nou-create în perioada stării de alertă, în scopul tratării bolnavilor COVID-19. Aceştia se pot prezenta la examenul organizat de unităţile sanitare cu paturi în specialitatea în care sunt confirmaţi, dacă unitatea cu care au încheiat contractul de muncă, pe perioadă determinată, nu are în structura sa o secţie din aceeaşi specialitate, după caz, la solicitarea unităţii spitaliceşti”.

Senatorii au explicat că prin această reglementare „se acoperă situaţia existentă în cazul unităţilor şi structurilor sanitare nou-create pentru îngrijirea bolnavilor COVID-19 în spitale care nu aveau secţii de profil (ex. boli infecţioase, pneumologie) înaintea pandemiei de COVID-19, precum şi în secţiile care au fost convertite în structuri de îngrijire COVID-19 şi care, după încheierea pandemiei, vor reveni la profilul initial Aceste structuri nou-create, având un caracter temporar, nu permit angajarea pe perioadă nedeterminată, în unităţile sanitare de care aparţin, a medicilor dintr-o anumită specialitate, dacă unitatea respectivă nu are în structura sa de bază o asemenea secţie. Forma iniţială creează un statut diferit, discriminatoriu, pentru medicii care au lucrat în acest tip de unităţi sanitare”, se arată în argumentarea Comisiei de sănătate.

Propunerea legislativă a fost inițiată de un grup de parlametari PSD și va intra în vigoare după parcurgerea întregului proces legislativ – dezbaterea și votul în Camera Deputaţilor, for decizional pe acest proiect de lege, apoi promulgarea de către Președintele României și publicarea în Monitorul Oficial.