În prima lună a anului, 15,7 la sută dintre contribuabili au dat banii aferenți impozitelor și taxelor locale la bugetul local. Potrivit datelor furnizate de reprezentanții municipalității, 6.185 de contribuabili au achitat dările, din totalul celor 39.221 de contribuabili persoane fizice și juridice.
Aproape 27 la sută dintre contribuabili au ales ca metodă de plată plata online. Astfel că s-au înregistrat 1.635 de plăți online, 1.581 dintre acestea fiind de la persoane fizice, iar 54 de la contribuabilii persoane juridice.
La ghișeele Serviciului taxe și impozite din cadrul Primăriei Zalău au achitat contribuțiile lor 4.550 de contribuabili.
Dintre contribuabilii-persoane fizice din Zalău, 10 la sută și-au achitat integral obligațiile de plată către bugetul local.
Sunt înregistrați în evidențele Primăriei 36.754 de contribuabili persoane fizice, iar 3.696 dintre aceștia și-au achitat impozitele și taxele locale aferente anului 2022 și au primit bonificație. Plată parțială a impozitelor și taxelor la bugetul local au efectuat alte 2.094 de persoane fizice. Numărul total al persoanelor fizice care și-au achitat contribuțiile la bugetul local în prima lună a anului este de 5.790 de contribuabili.
În ceea ce privește contribuabilii persoane juridice, procentul celor care și-au achitat integral dările la bugetul local în prima lună a anului este mai mic decât în cazul persoanelor fizice.
Din cei 2.467 de contribuabili persoane juridice, 395 au efectuat plăți la bugetul local. 119 dintre aceștia, reprezentând un procent de 4,82 la sută din totalul persoanelor juridice din evidențele municipalității, au achitat integral contribuția la bugetul local pe anul 2022 și au primit bonificații.
Avem tot timpul pana in 30.03, respectiv 40.10.2022! De ce sa ne grăbim? Cei ce ne conduc , se grăbesc ptr noi spre a ne fi mai bine! Eu zic ca Nu!!!