Avocatul sălăjean Bogdan Ilea este secretar de stat în cadrul Ministerului Justiției. A plecat la București în vremea ministrului USR Stelian Ion și a rămas pe funcție și în mandatul actualului ministru de Justiție, Cătălin Predoiu (PNL).

Reporter: Domnule secretar de stat Bogdan Ilea, care este rolul dumneavoastră în minister și ce faceți, concret, la Justiție?

Bogdan Ilea: Rolul secretarului de stat într-un minister este acela de a-l sprijini pe ministru, preluând coordonarea unor domenii de activitate. Sunt de un an secretar de stat în Ministerul Justiției și în această perioadă am desfășurat atât activități care țin de agenda curentă a Ministerului, dar cu impact în activitatea Guvernului, însă am urmărit și promovarea unor proiecte din agenda legislativă a Ministerului.

Reporter: Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) a fost aproape tot timpul un cartof fierbinte pentru Ministerul Justiției. Am văzut că MJ-ul a definitivat proiectul de lege prin care se desființează SIIJ și este pus în consultare publică până la finalul lunii ianuarie.

Bogdan Ilea: Trebuie menționat ca în MCV este trecută desființarea SIIJ ca o necesitate imperativă, care are strânsă legătura cu ridicarea acestui mecanism. De asemenea, și Comisia de la Veneția a recomandat renunțarea la acest organism și crearea unor mecanisme funcționale care sa răspundă exigentelor statului de drept. În programul de guvernare a fost prevăzută și asumată desființarea SIIJ. Abordarea directă a acestei teme necesită curaj, dar și realism.

Ministrul a declanșat, imediat după instalare, o serie de consultări cu actorii sistemului judiciar, pentru a evalua poziționarea lor față de tema desființării SIIJ. Proiectul emanat în urma acestor discuții și consultări este cel afișat în consultare pe pagina web a Ministerului Justiției și prezentată de domnul ministru Cătălin Predoiu, în conferința de presă de vinerea trecută. 

Reporter: Puteți să ne explicați, pe scurt, ce se întâmplă efectiv cu SIIJ, conform proiectului propus?

Bogdan Ilea: SIIJ se va desființa, iar dosarele actualmente aflate în gestiunea acestei secții vor fi preluate de către procurori specializați, anume desemnați de către Plenul CSM. Vor fi un număr de 12 procurori la nivel central și un număr de 30 de procurori în teritoriu, astfel încât noua structură să fie efectiv funcțională. Modelul adoptat are legătură cu modelul Parchetului European, care are o structură similară.  În acest fel se apără independența judecătorilor. Nu se va putea promova în orice condiții în această structură, ci vor avea vocația respectivă doar procurorii cu o experiența de minumum 15 ani în structura centrală și, respectiv, 12 ani în teritoriu, conduita morală ireproșabilă și experiența profesională semnificativă. Angajamentul Ministerului pe acest proiect de lege este de a parcurge etapele dezbaterii publice, obținerea avizului CSM și adoptarea în Guvern, spre a fi trimis la vot în Parlament, cu respectarea termenului de 31 martie 2022.

Reporter: Așadar vorbim despre desființarea unei structuri care crează o oarecare vulnerabilitate în procesul de justiție, cum ar fi blocajul până la crearea unei structuri funcționale și dezinteresul acestor procurori în lipsa unui stimul financiar.

Bogdan Ilea: Dar să vedem avantajele: arată determinarea guvernului pentru ridicarea MCV și consolidarea Statului de drept. Arată determinarea actualei conduceri a Ministerului Justiției spre promovarea unor proiecte realiste.

Reporter: Dincolo de proiectele legislative, cum se mai pot îmbunătății condițiile din instanțe?

Bogdan Ilea: Sunt foarte multe investiții în derulare, atât din bugetul propriu al Ministerului cât si din fonduri contractate de la Banca Mondială, care merg spre creșterea calității condițiilor din Instanțe. De exemplu, am inaugurat sediul Curții de Apel Ploiești, eveniment la care au participat ministrul interimar al Justiției de atunci, Lucian Bode și premierul de la acea vreme, Florin Cîțu.  De la preluarea mandatului de către domnul ministru Cătălin Predoiu, ne-am concentrat pe proiectele legislative stringente, fără a neglija celelalte activități curente.

Reporter: Și dacă tot ați pomenit de investiții în sedii de instanțe, ce se aude despre clădirea Judecătoriei Șimleu Silvaniei?

Bogdan Ilea: Pentru sediul Judecătoriei Șimleu Silvaniei au fost alocați banii necesari, însă la licitație nu s-a prezentat nicio firmă. Această procedură va trebui reluată.