Potrivit raportării oficiale de joi, 20 ianuarie, în Sălaj s-au înregistrat 275 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore. Au fost raportate două decese, numărul total ajungând astfel la 694, de la debutul pandemiei.

În prezent, în Sălaj sunt pozitive 1221 de cazuri, din care 99 persoane sunt spitalizate pe secţie, iar 1113 persoane cu test pozitiv se află izolate la domiciliu, monitorizate de medicul de familie. La ATI sunt 9 persoane spitalizate.

Incidența înregistrată la nivelul judetului Sălaj este de 4,19/1000 de locuitori. Municipiul Zalău are o rată de infectare de 7,14/1000 locuitori, la Șimleu Silvaniei incidența este de 3,88/1000 locuitori, la Jibou a ajuns la 3,53/1000 locuitori, iar la Cehu Silvaniei rata de infectare este de 1,08/1000 locuitori.

În ultimele 24 de ore, s-au efectuat 260 de teste RT-PCR și 666 teste rapide.

În același interval de timp, au fost confirmați pozitiv 29 de elevi și 10 angajați din unități de învățământ. În total, sunt confirmați pozitiv 221 de elevi și 77 de persoane angajate în unități de învățământ.

Cât privește vaccinarea, în ultimele 24 de ore în Sălaj au fost administrate în total 231 de doze.