Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, reacționează după greva de avertisment de miercuri a cadrelor didactice și spune că doleanțele acestora sunt justificate, dar speră ca interesul elevilor să primeze în acest conflict între guvernanți și sindicaliști.

“În privința grevei de avertisment a angajaților din învățământul preuniversitar, desfășurată în data de 19 ianuarie, îmi exprim încrederea că profesorii, învățătorii și educatorii vor continua să pună în prim plan interesul copiilor, chiar dacă apreciem revendicările ca fiind pe deplin justificate”.

Ministrul adaugă că susține dreptul cadrelor didactice la o salarizare motivantă, având în vedere atât importanța educației, cât și starea actuală a sistemului de învățământ, inclusiv din perspectiva salarizării, mai ales atunci când există prevederi legale în vigoare care dispun creșteri salariale, ce nu au putut fi acordate până acum din cauza lipsei resurselor.

“Să nu uităm, însă, faptul că, în pofida constrângerilor impuse de obligația respectării deficitului bugetar asumat ca țară, în anul 2022 au fost alocate creșteri salariale de 4% în educație, ajungându-se la un total de 20% din creșterile salariale (în valoare de 32%) prevăzute de Legea 153/2017. În consecință, rămâne restantă obligația de creștere a salariilor în învățământ cu 12%”, a adăugat Sorin Cîmpeanu.

În valoare absolută, bugetul Ministerului Educației destinat cheltuielilor de personal a crescut cu peste 1,1 miliarde lei, în raport cu execuția pe anul 2021: de la 20,4 miliarde lei la 21,5 miliarde lei, explică reprezentanții instituției.

Potrivit acestora, după o stagnare la pragul de 6.111 lei/elev în anii 2020 și 2021, costul standard/elev destinat cheltuielilor salariale a crescut în anul 2022 la 6.386 lei/elev (+4,5%). De asemenea, costul standard/elev destinat cheltuielilor materiale a crescut în anul 2022, în medie, cu 13,17 %, creșterea fiind mai accentuată in mediul rural.

“Sunt convins că la momentul rectificării bugetare, în condițiile creșterii încasărilor la bugetul de stat, se vor identifica soluții de acoperire a obligațiilor asumate”, a afirmat ministrul Educației.

În data de 21 ianuarie este programată loc o întâlnire a premierului cu sindicatele din învățământ.

“E despre DEMNITATE, domnilor guvernanți!”

De cealaltă parte, sindicaliștii transmit că răbdarea are și ea limitele ei. “Așteptăm de ani buni ca Guvernul si Parlamentul României să respecte Legile! Legea Educației, care stabilește, făra echivoc, finanțarea Educației cu 6% din PIB, Legea 153 care stabilește nivelele salariale ale angajaților din educație, mult, mult mai mici decât ale celor din Justiție, sănătate, administratie publică, undeva în subsolul grilei de salarizare, iar Guvernul României nu este în stare să respecte nici măcar aceste nivele de salarizare și le amână la nesfârșit!

Colegii din personalul nedidactic si didactic auxiliar trăiesc, mulți dintre ei, cu salarii de 1800-1900 de lei, iar regulamentul sporurilor nu se aplică nici azi, la 5 ani de la apariția legii, salariaților din educație!

Ne-ați lăsat în timpul pandemiei în voia sorții, să ne descurcăm fiecare cu ce avem și cu ce știm, să ne folosim fiecare propriile mijloace de învățământ, să facem și să distribuim fișe, să corectăm teme, uneori pe telefon, să căutăm platforme de învățare și resurse educaționale, să învățăm singuri tot ceea ce trebuia să ne învățați, în timp ce platformele și resursele se lasă așteptate în continuare!

Am ajuns ca, în aceste zile în care prețurile o iau razna în sus, să găsiți de cuviință să amânați, pentru a câta oară, întregirea, nu majorarea, salariilor! Desigur, salariile noastre nu sunt pensii speciale! Le puteți plafona când vreți, iar noi nu suntem parlamentari sau primari, nici nu lucrăm în justiție! Dacă nu aveți un profesor, nu e nicio problemă, în locul nostru poate preda oricine! Lipsa unui profesor nu ucide oameni! Ea omoară doar viitorul unor copii! Interesează pe cineva? În acești ani, un număr mare de profesori, se vor pensiona și vor trăi cu pensii după salariile pe care le-ați <dat>! Pe cine veți aduce în locul lor la mai puțin de 500 de euro, vă interesează?”, e mesajul liderului FSLI Sălaj, Eusebiu Lehene.

Cadrele didactice solicită “acordarea, încă de la începutul anului 2022, a salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învățământ, alocarea procentului de 6% din P.I.B. pentru finanțarea educației; adoptarea unei măsuri prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul și plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranșelor de vechime în învățământ (de la data de 1 septembrie 2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creșteri
salariale (începând cu 1 ianuarie 2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017; acordarea sporurilor; plata orelor suplimentare pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar și nedidactic peste timpul normal de muncă; suplimentarea numărului de posturi didactice auxiliare și nedidactice necesare pentru ca unitățile de învățământ să își desfășoare activitatea în condiții cât mai bune”.

Peste două mii de angajați din învățământul sălăjean au fost miercuri în grevă

Potrivit liderului FSLI Sălaj, Eusebiu Lehene, “raportat la numărul total de salariați, nu la sindicaliști, centralizarea Inspectoratului e la 60%, ceea ce înseamnă că am depășit cu mult numărul estimat inițial, de 1700, și mult peste 2000 de salariați s-au aflat miercuri în grevă, 70-75% din sindicaliști”.