Peste 1700 de pensionari din Sălaj primesc din această lună pensii ”mai mici” cu 10 la sută.
Aceștia au pensii mai mari de 4.000 de lei, prag de la care le este reținută contribuția pentru asigurările de sănătate.
”La această dată, în evidențele instituției noastre se află 1.746 pensii mai mari de 4.000 de lei”, a declarat pentru Graiul Sălajului Alina Tămaș, purtător de cuvânt al Casei Județene de Pensii (CJP) Sălaj.
Însă, contribuția de 10 la sută pentru asigurările de sănătate se calculează raportat doar la suma care depășește 4000 de lei. De exemplu, dacă un pensionar are o pensie de 4.800 de lei, acesta va plăti contribuție la sistemul de sănătate 10 la sută din cei 800 de lei cu care se depășește pragul de 4.000 de lei.
Această taxă se aplică la toate pensiile de peste 4.000 de lei, indiferent de sistemul de pensii aplicabil.
Reintroducerea CASS este, în fapt, o eliminare a unei excepții introduse la Codul Fiscal, iar ”aplicarea ei la veniturile din pensii mai mari de 4.000 de lei este o chestiune de justiție socială, având în vedere necesarul de fonduri pentru sănătate”, spuneau oficialii în luna decembrie.
În total, la nivel național există 130 de mii de pensionari cărora li se aplică această modificare și plătesc contribuția la sănătate.
O chestie de justiție socială ar fi impozitarea progresivă, așa cum se practică în absolut toate țările capitaliste dezvoltate. Cota unică de impozitare, preluată de liberali de la Putin, este fix -pix la o pensie specială de 20.000 lei, așa cum au destui !