Creșterea numărului de cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 și intrarea în valul 5 al pandemiei duce la prelungirea stării de alertă pe teritoriul României. În 5 ianuarie, Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat Hotărârea numărul 1 privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor ce se vor aplica pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

„Se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 08.01.2022”, se arată în hotărârea CNSU.

Masca de protecție devine obligatorie din nou în toate spațiile publice închise și deschise, în condițiile stabilite prin Ordinul comun al ministrului Sănătății și al ministrului de Interne. Masca trebuie să fie obligatoriu de tip medical sau FFP2, eliminându-se astfel posibilitatea utilizării măștilor textile.

”Se propune menținerea obligativității purtării a măștii de protecție doar tip medical sau FFP2, astfel încât să acopere gura și nasul, în toate spațiile publice închise și deschise, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne”, se arată în document.

Se exceptează de la această măsură următoarele categorii de persoane: copiii cu vârsta mai mică de 5 ani; persoanele care sunt singure în birou; prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane; reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane; vorbitorii aflați în spații închise sau deschise cu condiția respectării distanței de minimum 3 metri între aceștia și oricare din celelalte persoane din public; persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activități sportive.

Noile măsuri au fost aprobate în ședința CNSU, iar Raed Arafat a declarat la finalul ședinței că acestea se aplică de la o incidență de 1 la 1000 de locuitori, iar contagiozitatea variantei Omicron este motivul de excludere a măștilor textile dn variantele de protecție.

”Până la 1 la mie rămânem pe măsurile care sunt la acest moment, însă la modul în care evoluează situaţia, acest lucru nu va ţine mai mult de câteva zile şi vom ajunge peste tot la peste 1 la mie. Deja evoluţia în judeţe, în localităţi, arată foarte clar că acest prag va fi trecut foarte rapid la modul în care creşte numărul cazurilor. Astfel, aplicarea măştii va fi una obligatorie de la momentul în care se va publica Ordinul ministrului sănătăţii şi ministrului afacerilor interne, care va fi ordin comun, şi, cum a spus domnul ministru, este sau-sau, sau masca medicală simplă, cum este masca chirurgicală, cum ştim noi denumirea ei, sau masca FFP2, în spaţiile deschise şi în spaţiile închise. Normal că în Ordinul Comun al ministrului sănătăţii şi ministrului de interne se vor prevedea unele excepţii pentru cei care au activităţi individuale, sportive, de diferite categorii, unde, într-adevăr, nu poţi să porţi mască. Dar în rest se va purta mască. Dar, în rest, se va purta mască. Şi, un răspuns la întrebarea care s-a pus înainte: problema acestei variante este că este extrem de contagioasă, ca să te infectezi de la persoana respectivă, dacă ea este pozitivă, este necesar un contact foarte scurt, e mai scurt decât era necesar pentru varianta Delta și pentru variantele anterioare. Domnul doctor Gheorghiță poate să vă confirme acest lucru, ca specialist în boli infecțioase. Asta înseamnă că este suficient să porți o discuție cu cineva care este infectat, o scurtă perioadă, și poţi să fii și tu infectat. Din cauza asta această măsură de purtare a măștii devine obligatorie în toate spațiile – deschise, închise -, excepțiile, care vor fi limitate și vor fi foarte clare, vor fi în Ordinul ministrului Sănătății și ministrului Afacerilor Interne”, a precizat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

Alte propuneri ale CNSU sunt ca o serie de activităţi, precum competiţiile sportive sau cele culturale, să fie permise la o capacitate de 50 la sută, în cazul în care rata de incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori.

Dacă această rată va creşte, participarea va fi permisă doar până la 30 la sută din capacitatea maximă a spaţiilor.

În continuare, participarea va fi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR (nu mai vechi de 72 de ore) sau antigen rapid (nu mai vechi de 48 de ore) sau pentru persoanele trecute prin boală.

Singura excepţie de la rata de incidenţă de 1/1000 o reprezintă operatorii economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor. În cazul acestora activitatea va fi permisă până la 50% capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5.00-22.00 în judeţele/localităţile în care rata de incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Dacă rata de incidenţă va fi mai mare de 3/1.000 de locuitori, activitatea restaurantelor şi teraselor va fi permisă până la 30% din capacitatea maximă.

Acces “la liber” în magazinele mai mici de 200 metri pătrați

Se propune ca accesul în cadrul spațiilor de comercializare a produselor nealimentare cu suprafața mai mică sau egală de 200 mp să fie permis tuturor persoanelor fără a fi necesară dovada vaccinări, testării sau trecerii prin boală, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și cu afișarea la intrare a numărului maxim de persoane care pot fi simultan în incintă.

Se propune ca activitatea de cazare în structurile de primire turistice să fie permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, respectiv persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 48 de ore.

O altă propunere a CNSU este testarea săptămânală a tuturor angajaților care își desfășoară activitatea în cadrul autorităților sau operatorilor economici deținători de infrastructure critice, pentru preîntâmpinarea afectării activității. Prin acte administrative ale conducătorilor acestora, să fie dispuse măsuri suplimentare pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 precum testarea periodică, desfășurarea activității în schimburi sau ture cu evitarea contactului între acestea sau utilizarea unor măști cu un grad mai ridicat de protecție (FFP2) în zonele aglomerate.

S-a decis ca activitatea cu publicul a restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor și la terase, precum și a celor dispuse în interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora să fie permisă până la 50% capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00-22,00 în județele ori localitățile în care rata de incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

De asemenea, se propune ca operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, inclusiv în interiorul centrelor și parcurilor comerciale, să își organizeze şi să desfășoare activitatea în intervalul orar 5.00-22.00.