Comisia pentru cultură a Senatului a aprobat iniţiativa legislativă depusă de Mirel Taloş pentru modificarea legii audiovizualului, „in sensul obligării televiziunilor generaliste şi de ştiri să transmită ştiri sau să realizeze emisiuni cu conţinut cultural, in cuantum de 120 de minute pe săptămană pentru televiziunile generaliste şi 30 de minute pe săptămană televiziunile de ştiri”. „Am elaborat această modificare le-gislativă pentru a readuce cultura in programele televiziunilor, constatand că treptat aceasta a dispărut cu desăvarşire la televiziunile private. Iar prin documentele de obţinere a licenţei, televiziunile şi-au asumat răspunderi culturale şi că directivele europene in materie de audiovizual fac referire la responsabilităţile culturale ale televiziunilor”, ne-a explicat deputatul zălăuan de ce a depus această iniţiativă legislativă. După avizul favorabil primit in comisie, propunerea legislativă va ajunge in plenul Senatului şi dacă va obţine un vot favorbil va merge spre promulgare.