Vineri, 31 decembrie, în jurul orei 11:40, polițiștii Serviciului Rutier au oprit în trafic, pe Drumul Județean 108R, în localitatea Bozna, un conducător auto aflat sub influența substanțelor psihoactive.
Este vorba de un bărbat de 41 de ani, din comuna Treznea, care a ieșit pozitiv la testarea cu aparatul Drugtest.
Șoferul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge și urină pentru a se stabili prezența unor substanțe psihoactive în organismul acestuia, precum și tipul acestora.
În cauză s-a întocmit dosar penal, iar polițiștii rutieri continuă cercetările, urmând ca la finalizarea acestora dosarul să fie înaintat unității de parchet competente.
Duminică, 2 ianuarie, în jurul orei 21:50, polițiștii au oprit în trafic, pe Drumul Național 1G, în localitatea Almașu, un conducător auto aflat sub influența substanțelor psihoactive.
Este vorba de un tânăr de 25 de ani, din comuna Almașu, pe care polițiștii Seviciului Rutier l-au condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice, pentru a se determina prezența substanțelor interzise în organism și tipul acestora.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se afla sub influența substanțelor psihoactive, faptă prevăzută și pedepsită de art.336 din Codul penal.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea administrării întregului probatoriu.