Tineri din toate colțurile județului au străbătut în lung și-n lat Sălajul cu scopul nobil de a duce tradiția colindului și a portului popular sălăjean în gospodăriile care le-au deschis porțile.
”Urmașii lui Iancu”, așa cum se numește grupul de colindători sălăjeni, au colindat în acest mod pentru al șaselea an consecutiv. Au pornit în Ajunul Crăciunului spre Mănăstirea Strâmba de unde primesc, în fiecare an, binecuvântarea colindului din partea starețului lăcașului de cult – Arhimadrit Grighenție Oțelea.
De aici, au pornit la colindat prin tot județul. În noaptea de Crăciun au răsunat de colinde strămoșești satele Brusturi, Chendrea, Băbeni, Mirșid, Badon, Hereclean și orașul Zalău. Tinerii au mers la casele lor dimineața, în jurul orei 5.30, iar în ziua de Crăciun, la ora 10.30, erau deja la Biserica Ortodoxă din Ciumărna.
Aici, Ileana Grațiana Pop, a colindat alături de tinerii ei dragi cărora, an de an, le-a oferit frumoasele straie populare pentru a le arăta tuturor sălăjenilor la porțile cărora au strigat ”Primiți colinda?”. Colindatul a continuat în satul Stâna, apoi la Zalău, la Sâg, Fizeș, Șimleu Silvaniei, Bocșa, Sighetul Silvaniei și iar Zalău.
”Noi, tinerii din grupul <Urmașii lui Iancu> colindăm de 6 ani consecutiv, iar în fiecare an ne-am străduit să ducem tradiția sălăjeană veche a colindului în port tradițional. Suntem mândri de ceea ce au început părinții noștri în urmă cu 12 ani, dar și mai mândri că, de la an la an, tot mai mulți tineri vor să ni se alăture. La început am fost destul de puțini, dar am ajuns în acest an la 30 de tineri în grup. Și suntem fericiți că tot mai mulți sălăjeni vor să ne deschidă porțile pentru a ne primi colinda. Este datoria noastră să ducem tradiția peste generații și, poate, copiii noștri vor continua peste ani”, ne-a mărturisit David Țîrlea, unul din liderii grupului de colindători.
Nu doar efortul lor de a străbate județul într-un timp relativ scurt este de amirat, ci și timpul pe care și-l dedică acești tineri repetițiilor de dinaintea Crăciunului și organizării. În primii ani, li s-au oferit la câteva case bani. Vreo 1.700 de lei la prima ediție.
Nu au ales să-i împartă între ei, ci să-i ofere pentru proteza ortopedică a unei tinere care mai avea nevoie fix de acea sumă de bani. Așa au decis ”Urmașii lui Iancu” sălăjeni ca banii care li se vor aduna la colind în fiecare an să-i doneze cazurilor medicale grave.
Anul acesta, tinerii au primit pentru colindul lor din partea gospodarilor sălăjeni aproape 25 de mii de lei în total, bani care vor fi donați.
”Nu acesta este scopul grupului nostru, de a aduna bani. Noi colindăm din plăcere și din respect pentru tradiția strămoșească. Dar, dacă tot se adună bani, iar sumele au crescut cu fiecare an, am decis să sprijinim tineri și copii ca noi, dar bolnavi, care au nevoie de anumite sume de bani pentru a se trata. Și în acest an vom dona banii adunați”, a precizat David.
De regulă, tinerii din grup cam au straie populare. Iar cei care nu au, primesc de la rapsodul și meșterul popular Ileana Grațiana Pop din Ciumărna.
La începuturile grupului, Grațiana îi însoțea la colind, iar la ultimele ediții îi așteaptă la Biserica Ortodoxă din Ciumărna și oferă împreună un veritabil concert de colinde tuturor celor care merg la biserică în Ziua de Crăciun.