Dragi cititori, după coborârea Duhului Sfânt, de Rusalii, apostolii au început să predice învațătura lui Hristos celor care le erau mai aproape, adică evreilor, și astfel au reaprins împotrivirea autorităților religioase ale iudaismului, care abia se potoliseră după condamnarea lui Hristos. Ca și Învățătorul lor, apostolii au cunoscut foarte curând umilirile bătăilor cu vergi și ale închisorii, dar îndată după ce erau eliberați din lanțuri, reluau predicarea evangheliei. Prima comunitate creștină, dorind să împlinească integral porunca dragostei frățești, a pus în comun toate bunurile și se împărțea zilnic fiecaruia ceea ce era necesar pentru viață. Când comunitatea s-a mărit, apostolii au încredințat serviciul asistenței zilnice la șapte ”miniștri ai carității”, numiți diaconi.

Între aceștia strălucea tânărul Ștefan, care pe lângă îndatoririle de administrator al bunurilor comune, nu a încetat să răspândească ”Vestea cea Bună”; el îndeplinea această misiune cu atâta zel și cu astfel de succes încât evreii ”se repeziră cu toții asupra lui, îl luară cu sila și-l duseră la Sinedriu Au pus martori falși care să zică: Acest om vorbește fără încetare împotriva Lăcașului Sfânt și împotriva Legii. L-am auzit spunând că Isus Nazarineanul va dărâma acest lăcaș și va schimba datinile ce ni le-a lăsat Moise.”

Ștefan, după cum citim în capitolul 7 din Faptele Apostolilor, ”plin de har și de tarie”, s-a folosit de prilejul autoapărării sale, și a încercat să lumineze mințile adversarilor săi. Mai întâi a facut un scurt rezumat al istoriei ebraice de la Adam până la Solomon, apoi a declarat că nu a rostit blesteme nici împotriva lui Dumnezeu, nici împotriva lui Moise ori a Legii. A demonstrat că Dumnezeu și-a arătat slava sa și în afara Templului și se pregătea să expună învățătura despre Iisus, ca ultima descoperire a lui Dumnezeu, dar adversarii nu au mai suportat să continue discursul, ci ”strigară în gura mare, își astupară urechile, se repeziră cu toții asupra lui și scoțându-l afară din oraș, îl bătură cu pietre”.(Fapte VII, 58)

Plecându-și genunchii sub ploaia de pietre, primul martir al credinței creștine, din adâncul inimii și cu glas puternic, a rostit cuvintele iertării, dăruite deja de pe lemnul crucii lui Hristos: ”Doamne, nu le lua în seamă acest păcat.”

În anul 415 au fost descoperite relicvele Sfântului Ștefan. Faptul a produs o mare emoție în lumea creștină. Sărbătoarea celui dintîi martir a fost celebrată întotdeauna imediat după Nașterea Domnului, Sfântul Ștefan fiind numărat între ”Însoțitorii lui Hristos”, pentru că este primul care a dat mărturie supremă de credință și dragoste, oferindu-și viața jertfă pentru cei necredincioși.

Ștefan, în limba greacă Stephanos și în limba latină Stephanus, înseamna coroana de flori sau încununat.

Sfântul Ștefan este sărbătorit de creștinii ortodocși și greco-catolici pe 27 decembrie, iar de credincioșii romano-catolici pe 26 decembrie.

La mulți ani tuturor ce-i poartă numele!

(Viețile Sfinților, Vol.2, Arhiepiscopia București)

Post Views: 91