Oamenii legii află azi dacă deputaţii vor adopta legea disponibilizării a peste 9.000 de persoane din MAI.
Plenul Camerei Depu-taţilor va vota azi proiectul de lege privind disponibilizările din Ministerul de Interne, care au ca scop „atingerea ţintei de deficit bugetar şi pentru incadrarea in cheltuielile de personal, in limita alocată de bugetul pe anul 2011”. Din estimările făcute de către specialiştii MAI, urmează ca peste 9.000 de persoane să părăsească structurile subordonate ministerului. Prezent la Zalău, Alexandru Tanco, adjunct al şefului Poliţiei Romane, a precizat că, in cazul in care deputaţii vor adopta legea dis-ponibilizăror, la nivelul fiecărui judeţ „se vor constitui comisii şi pe baza criteriilor se vor stabili persoanele care intră pe lista disponi-bilizărilor”.
Senatorul Pop dă in Igaş
Intr-o declaraţie politică remisă ieri de către senatorul Gheorghe Pop, parlamentarul critică dur restructurările din MAI, „in condiţiile in care multe posturi ar trebui ocupate, nu eliberate”, şi consideră „deplasat proiectul de lege privind aşa-zisa restructurare care prevede, printre altele, reducerea a peste 9.000 de angajaţi”. „Este evidentă lipsa de dialog a conducerii ministerului şi incompetenţa crasă a ministrului Traian Igaş! De la numirea in actuala funcţie de ministru de interne, nu a acceptat nici o intalnire sau dialog cu sindicatele poliţiştilor iar la intrebările senatorilor care i-au fost adresate in plenul Senatului, in timpul dezbaterii proiectului de lege, Igaş a refuzat pur şi simplu să expliciteze ce inseamnă această restructurare, din ce raţiuni şi după ce criterii va fi ea făcută”, a declarat parlamentarul. Senatorul mai spune că „Guvernul ştie doar să-şi afunde labele tot mai adanc in buzunarul poporului dar nu e dispus să-şi asume răspunderea pentru situaţia familiilor rămase pe drumuri sau pentru cea a absolvenţilor Academiei de Poliţie şi a şcolilor de Subofiţeri”.
Poliţiştii au ajuns la mana deputaţilor
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...