Dacă s-ar face un sondaj şi aţi fi intrebat: Care este cea mai mare instituţie de pe pămant? ce aţi răspunde? In mod sigur, nu este Crucea Roşie, nici Industria Cinematografică din Hollywood, sau Standard Oil, sau Armata şi Marina Statelor Unite, şi nici chiar Organizaţia Naţiunilor Unite. Este BISE-RICA lui Iisus Hristos. Ea este mai mare decat oricare din aceste instituţii, şi chiar mai mare decat toate impreună. Dacă n-ar fi fost Biserica, n-ar fi fost nici Crucea Roşie, nici sute şi mii de alte instituţii şi organizaţii culturale, filantropice. Ea este instituţia cea mai veche de pe pămant, a supravieţuit şocul căderii imperiilor şi prăbu-şirea civilizaţiilor mileniilor trecute. Biserica a fost intemeiată tainic, nevăzut, prin jertfa de pe cruce a lui Iisus: ,,Ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu pe care a caştigat-o cu scump sangele său”( Fapt. Apost. 20,28), şi realizată in chip văzut, istoric, la cinzecime, cand s-a format prima comunitate creştină de trei mii de suflete. In afară de originea şi natura ei divină, Biserica este mai mare şi prin serviciul indispensabil şi incalculabil pe care l-a dus şi-l aduce vieţii umane. Putem invoca aici mărturia unuia din cei mai mari savanţi ai lumii, Einstein- evreu necreştin, despre Biserica lui Hristos: ,,Iubind libertatea, am privit cand revoluţia fascistă s-a introdus in Germania, spre universităţi, in speranţa că acestea vor apăra libertatea. Ele s-au lăudat intotdeauna cu devotamentul lor faţă de cauza adevărului, dar nu- universităţile au fost aduse imediat la tăcere. Apoi, am privit spre redactorii marilor ziare, care au publicat in trecut editoriale inflăcărate contra dictaturii, proclamand devotamentul şi dragostea lor pentru libertate, dar şi ei, ca şi universităţile au fost reduşi in cateva săptămani la tăcere. Apoi, am privit spre anumiţi scriitori de renume, spre literaţi mari, dar şi ei au amuţit. Numai Biserica a opus rezistenţă contra campaniilor lui Hitler pentru suprimarea adevărului. „Inainte eu n-am avut niciodată vreun interes faţă de Biserică, dar acum, eu simt o dragoste şi o admiraţie mare pentru Biserică din pricină că numai Biserica a avut curajul şi perseverenţa să lupte pentru adevărul intelectual şi pentru libertatea morală. Sunt forţat să mărturisesc că ceea ce eu am dispreţuit odată, acum eu admir fără nici o rezervă”. Ce cuvinte minunate, rostite de un necreştin! Mai cu seamă, gandindu-ne cu amărăciune in suflet, la campania ce se desfăşoară azi impotriva Bisericii, deşi ea se bucură de mare credibilitate, ori poate tocmai pentru aceasta. Nu am să fac imprudenţa să afirm că in Biserică toate sunt in ordine şi că nimic nu este nelalocul său, dar nici nu se poate tăgădui faptul că multe din cele ce se reproşează Bise-ricii, sunt interpretări tendenţioase, răstălmăciri, exagerări şi chiar invenţii. Un singur exemplu: se afirmă de către mulţi că preoţii au salarii de la stat şi de ce mai e nevoie de contribuţia credincioşilor. Adevărul e că preoţii primesc doar o subvenţie de la stat, şi aceasta poate reprezenta in unele cazuri doar 30-40 la sută din salariu, şi e normal ca diferenţa să fie realizată din contribuţia credincioşilor. Nu o să incerc să apăr pe cei criticaţi, căci sunt convins că se pot apăra singuri, şi o pot face mai bine. Intervenţia mea se doreşte a fi o pledoarie pentru Biserică. Dar de fapt ce este Biserica? Biserica este comuniunea şi comunitatea sacramentală a oamenilor cu Dumnezeu, intemeiată de Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu intrupat, plină de viaţa şi lucrarea Duhului Sfant, spre sfinţirea şi mantuirea oamenilor. O definiţie, nu neapărat mai completă, dar mai uşor de inţeles de nespecialişti ar fi următoarea: Biserica = totalitatea sau comunitatea celor care-L mărturisesc pe Iisus Hristos ca Dumnezeu adevărat şi Om adevărat in veşnicie, sunt botezaţi in numele Sfintei Treimi, se impărtăşesc de aceleaşi Sfinte Taine, spre mantuirea sufletelor şi stau sub ascultatea aceloraşi păstori legitimi (adică a ierarhiei bisericeşti de succesiune apostolică). Biserica este şi acel locaş sfant, public al creştinilor, in care este premărit Dumnezeu şi se săvarşesc toate actele cultului divin public. Biserica este deci ceea ce vedem, şi comunitatea credincioşilor şi locaşul in care ei se adună pentru cultul public, dar ea este şi ceea ce nu vedem. In Simbolul de Credinţă noi mărturisim credinţa in Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Sfantul Duh, dar şi in Biserică ,,şi intr-Una Sfantă, Sobornicească şi Apostolicească Biserică” (Articolul 9 din Crez). Deci Biserica este obiect al credinţei, or nu credem in ceea ce vedem ci in ceea ce nu vedem; n-ai nevoie de credinţă pentru a constata ceea ce se vede: ,,Credinţa este incredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evrei 11,1). Astfel, Biserica este nu numai ceea ce se vede, ci şi ceea ce nu se vede, ceea ce Cuvantul lui Dumnezeu spune despre ea. Ca să ştim ceea ce este Biserica, trebuie să ne lăsăm călăuziţi şi invăţaţi de Dumnezeu. In Vechiul Testament, prin Profetul Oseea 2,21-22 ni se descoperă taina Bisericii ca Mireasă a lui Hristos, iar in sfintele evanghelii Iisus se prezintă ca Mirele Bisericii (Parabola cu nunta fiului de impărat, Matei 22, 1-3, sau Parabola celor zece fecioare, Matei 25, 1-13), iar Ap. Pavel vorbeşte direct de această unire tainică, cand in Epistola către Efeseni, compară iubirea bărbatului faţă de soţia sa cu cea a lui Hristos pentru Biserică. El face acest lucru nu numai pentru a dezvălui sensul căsătoriei creştine, ci pentru a ilustra taina Bisericii: ,,Hristos este Capul Bisericii, iar Biserica este Trupul Său” (Efeseni 5,23). Dacă Hristos şi Biserica sunt un singur trup, sunt una, cum poţi spune că-L iubeşti pe Hristos urand sau dispreţuind Biserica Sa? Apostolul ne spune că ,,Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca să o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvant şi ca S-o infăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavand pată sau zbarcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfantă şi fără de prihană” (Efeseni 5, 25-27). Unul din cele patru atribute ale Bisericii este ,,sfantă”. Biserica e sfantă pentru că ea este o instituţie teandrică, adică divino – umană (Theos = Dumnezeu, Andros=Om), intrucat capul ei este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, făcut om, iar trupul ei este alcătuit din oameni. Biserica este sfantă pentru că: Sfant este Intemeitorul şi Capul ei; Sfant este Duhul Sfant prezent şi activ in ea; Sfant este harul divin şi sfinte mijloacele cu care lucrează; Sfant este şi scopul pe care-l urmăreşte – mantuirea oamenilor. Dar din Biserică fac parte nu numai cei drepţi, ci ea ii cuprinde şi pe cei păcătoşi: pilda neghinelor de la Matei 13,24-30 ne spune că ţarina are şi grau şi neghină; pilda năvodului care prinde peşti buni şi peşti răi(Matei 13,47-50) şi in Biserică sunt vase spre cinste şi spre necinste(2 Timotei 2,20). Păcatele noastre fac, ca Biserica să le apară celor care o văd numai pe dinafară, o ruină, şi mulţi chiar dintre cei ce se consideră credincioşi, o dispreţuiesc. Pentru a ne lămuri pe deplin, vom folosi un material ce a apărut intr-un catehism ordodox, tipărit la Paris şi editat şi in romaneşte. La capitolul despre Biserică sunt date mai intai cateva definiţii minunate ale acesteia, preluate din scrierile patristice sau din lucrările unor mari teologi mai noi. Urmează un dialog intre părinte şi fiul duhovnicesc, in care tanărul spune că privind la membri Bisericii, simpli credincioşi sau chiar preoţi, cu toate păcatele lor şi de multe ori, cu făţărnicia lor, Biserica ii apare cu totul altfel decat in acele frumoase definiţii. Răspunsul părintelui duhovnicesc este următorul: ,,Dacă tu ai fi fost la Ierusalim in Vinerea Mare, cand Pilat L-a infăţişat mulţimii pe Hristos, plin de sange, de scuipat, ai fi zis că El e urat. El purta pe faţa Sa intreaga uraţenie a lumii. Scuipatul oamenilor Il desfigura şi totuşi era El, Hristosul, cel Unul Sfant. Ei bine, acelaşi lucru se intamplă şi cu Biserica Sa. Ea este urată din pricina scuipăturilor noastre, a tuturor meschinărilor noastre, a tuturor crimelor noastre, a tuturor păcatelor oamenilor care o compun, inclusiv ale tale şi ale mele; şi totuşi, in ea se ascunde Hristos, asupra ei planează Duhul Sfant”. In mod sigur, drumul Bisericii spre ţărmul impărăţiei celei veşnice, nu este unul lin. Biserica se confruntă mereu cu vant impotrivitor şi valuri mari i se ridică in cale. Să nu ne lăsam nicidecum copleşiţi de ispita de a judeca Biserica numai după cele din afară, de a o dispreţui sau de a o părăsi- aşa cum le este astăzi multora obiceiul, uitand de unirea tainică dintre Ea şi Mirele ei! Să ne silim numai, ca nu cumva şi păcatele noastre să insangereze şi să murdărească faţa Miresei lui Hristos, cea pentru care El ,,S-a dat pe Sine insuşi, ca să o sfinţească, S-o infăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavand pată sau neavand pată sau zbarcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfantă şi fără de prihană”( Efeseni 5,25-27). Şi dacă unii se tem că atacurile oamenilor ar putea distruge Biserica, iar alţii chiar speră şi cred că vor reuşi să o distrugă, le răspundem tuturor cu cuvantul lui Iisus Hristos: ,,Voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16,18).

Post Views: 68