Situația proiectului imobiliar din zona Lidl, blocat deocamdată de consilierii municipali, a ajuns pe masa avocaților. Investitorul se consideră vătămat și cere revocarea Hotărârii de respingere a aprobării PUZ pentru construire imobil cu funcțiuni mixte pe terenul situat în zona Mimoza, proprietatea privată a SC YMY Trans SRL.

Proiectul de hotărâre privind solicitarea formulată de investitor se va afla pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din 16 decembrie.

La finele lunii octombrie, proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei de urbanism „Plan Urbanistic Zonal pentru construire imobil cu funcţiuni mixte, amenajări exterioare şi împrejmuire”, pe Bulevarul Mihai Viteazul nr. 52, nu a întrunit voturile necesare în ședința Consiliului Local. Au fost 9 voturi pentru, 8 voturi împotrivă și 2 abțineri, iar un consilier a refuzat să participe la vot. Din cauza neîndeplinirii cvorumului necesar, documentația nu a fost aprobată.

În aceste condiții, investitorul a trimis municipalității la începutul lunii decembrie, prin intermediul unui avocat, o plângere prealabilă prin care solicită revocarea în parte a Hotărârii Consiliului Local privind aprobarea documentației de urbanism, “ca fiind nelegală şi netemeinică, deoarece am fost vătămaţi în dreptul nostru prin faptul că în acest moment nu putem edifica construcţia-clădire pe terenul situat în Zalău, Bld. Mihai Viteazul, nr. 52”.

Potrivit plângerii prealabile, decizia nu este una justificată, în condițiile în care, în 2019, municipalitatea, prin Direcția de Urbanism, respectiv Arhitectul Șef, a aprobat avizul de oportunitate pentru elaborarea documentaţiei de urbanism, iar în martie 2021 s-a dat aviz favorabil pentru întocmirea planului urbanistic zonal pentru construirea imobilului cu funcțiuni mixte, amenajări exterioare și împrejmuire.

“În prezent, subscrisa este afectată de această hotărâre de respingere a documentației de urbanism deoarece nu poate începe lucrările la construcția dorită. Menţionăm faptul că toate avizele sunt favorabile subscrisei iar propunerea documentaţiei de urbanism a fost aprobată pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea prelungirii acesteia în condiţiile expres reglementate de lege”, punctează avocatul în documentul trimis primăriei.

Primăria Zalău are punctul său de vedere, pe care îl va prezenta consilierilor locali la ședința din 16 decembrie.

“Precizăm că solicitantei S.C YMY TRANS S.R.L nu-i este îngrădit dreptul de a construi pe această parcelă, însă autorizarea construcţiilor se poate face în prezent doar în baza documentaţiei de urbanism în vigoare şi nu altfel, având în vedere că nu s-a aprobat un PUZ care să modifice actualele reglementări. Nu în ultimul rând, arătăm faptul că potrivit art.35 alin.(l) din Legea nr.350/2001 autoritatea publică locală are dreptul ca prin certificatul de urbanism să condiţioneze autorizarea investiţiei de elaborarea şi aprobarea de către autoritatea publică locală competentă (Consiliul Local) a unui plan urbanistic zonal. Aşadar faptul
că prin certificatul de urbansim se condiţionează autorizarea investiţiei de elaborarea şi aprobarea unui plan urbanistic zonal nu înseamnă că acest plan urbanistic trebuie în mod automat şi obligatoriu să şi fie aprobat întrucât, aşa cum am arătat, prerogativa aprecierii asupra oportunităţii aprobării planului urbanistic zonal aparţine autorităţii publice locale competente, respectiv Consiliul Local al Municipiului Zalău”.

Proiectul imobiliar de la Mimoza a agitat de mai multe ori spirtele, atât în rândul consilierilor locali, la ședințele anterioare, cât și în rândul localnicilor din zonă, care au ținut să informeze administrația locală, în mai multe rânduri, că se opun acestei construcții.

Locatarii din blocurile A2, scările A și B, P15, A3, scările A si B, susțin că ridicarea unui imobil pe bucata de teren dintre blocurile lor este extrem de dezavantajoasă pentru ei. Nu vor mai avea intimitate din cauza distanței mici dintre construcții, nu vor mai avea spațiu verde și vor pierde o parte din locurile de parcare.

De cealaltă parte, proiectantul susține că investiția este perfect legală și sunt respectate toate cerințele.

Proiectul privind aprobarea documentației de urbanism „Plan Urbanistic Zonal pentru construire imobil cu funcțiuni mixte, amenajări exterioare și împrejmuire”, pe Bulevardul Mihai Viteazul nr. 52, proprietate privată a SC YMY Trans SRL, a fost pus în dezbatere publică de către administrația locală în luna aprilie a acestui an.

Peste 60 de familii din blocurile din împrejurimi s-au opus investiției, oamenii trimițând mai multe adrese Primăriei Zalău, în care își exprimau nemulțumirea.

Li s-a răspuns că Primăria Municipiului Zalău, în baza prevederilor legale, după parcurgerea tuturor etapelor prevăzute de lege, are obligaţia să promoveze acest proiect de hotărâre spre analiză şi aprobare în Consiliul Local.

Proiectul s-a aflat prima dată pe ordinea de zi a unei ședințe de Consiliu Local în luna mai, dar a fost retras atunci la cererea locatarilor nemulțumiți. A fost repus pe ordinea de și la ședința din octombrie, când nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aprobat.

Potrivit proiectului pe care dorește să îl implementeze SC YMY Trans SRL, investiția constă în realizarea unui complex cu funcţiuni mixte – comercial/de servicii şi rezidenţial şi a amenajărilor exterioare conexe (aprovizionare, parcare şi spaţiu pietonal). Acesta va fi dezvoltat pe maximum 4 nivele (regimul maxim de înălţime fiind S/D+P+2E+E3 Retras), având o amprentă în plan de formă poligonală, suprafața construită având la sol 190 mp. În zonă vor fi amenajate alei, parcaje, rigole, spaţii verzi. Alimentarea cu apă, racordurile de canal menajer şi pluvial, curent electric şi gaz se vor realiza de la reţelele existente în zonă. Parcarea autovehiculelor se va realiza în incintă. Accesul auto se va face din strada Păcii, iar cel pietonal din Bulevardul Mihai Viteazul.