Ziua bună!

Dragi cititori, cum îl vedem noi cu adevărat pe Dumnezeu?

Tot ceea ce credem despre El influențează mentalitatea, comportamentul și raportarea noastră la actualele realități.

Să ne imaginăm următoarea situație: ne plimbăm prin pădure, noaptea, și dintr-o dată un câine mare negru trece prin fața noastră pe potecă. E atât de întuneric în jur încât nu reușim să-l deosebim prea bine. Tot ceea ce simțim e că ceva mare și negru s-a mișcat în fața noastră. Din clipa aceea întreg trupul intră în panică. Creierul zice: ”E un urs!” Picioarele nu se pun în acord cu mintea. O iau la goană ca să ne scoată de acolo. Nu contează daca ceea ce am văzut a fost o umbră, o bucățică de carton sau o piatră. Dacă suntem convinși că e vorba de un urs, trupul nostru va reacționa ca și cum un urs s-ar afla aievea înaintea noastră. Această convingere ne poate zdruncina firea pentru totdeauna.

La fel este și legătura noastră cu Dumnezeu. Tot ceea ce vom crede despre El va afecta felul în care noi ne trăim viața. Dacă se întâmplă să credem că Dumnezeu este un automat de distribuit produse, Îi vom reproșa mereu că nu ne-a îndeplinit capriciile. Dacă e o forță universală, voi căuta să-i captez energiile binefăcătoare. Dacă este un fel de Zeu atotputernic nici nu s-ar pune problema să nu mă ferească de toate necazurile. Dacă Îl percepem ca o entitate dintr-o altă dimensiune, ”izolată”de realitățile noastre telurice, atunci este zadarnic să o implicăm în tumultul cotidian. Dar dacă este Acela pe care ni-L descoperă Biblia, atunci vom trăi cuprinși de ”frică” față de El.

Frica de Dumnezeu nu este totuna cu groaza sau spaima care ne amenință astăzi. Frica de Dumnezeu este uimirea care te încearcă dinaintea măreției, fumuseții și imensității gloriei Sale. E conștientizarea unei încrederi extraordinare pe care ne-o inspiră El. E teama de a nu-L trata cu dezinvoltură sau familiaritate, teama de a tăcea atunci când în preajma noastră se întâmplă nedreptăți. Groaza pe care ni-o inspiră rațiunea acestei lumi, rațiune care a devenit un alt fel de idol, instigă la revoltă, la diviziune, la neimplicare sau disperare. Această teamă ne reduce la tăcere și distruge în noi orice urmă de integritate, curaj și eroism. Frica de Dumnezeu, pe de altă parte, duce la gingășia inimii, la disponibilitate, la implicare și la solidaritate. Ea este ceva supranatural, misterios și se naște în smerenia inimii. Sunt două temeri diametral opuse și cu ecouri diferite asupra conștiinței și acțiunilor noastre.

Temerile zilelor noastre au căpătat dimensiuni apoteotice, și-au însușit atribute demagogice, s-au simțit îndreptățite să reinventeze doctrine, morale și legi. Ele au profitat de golurile conștiințelor noastre, construindu-și treptat primatul și înlăturându-l pe Dumnezeu din locul care i se cuvenea.

Dacă nu se înrădăcinează fundamental în noi frica de Dumnezeu, nu cred că poate rezulta vreun bine durabil și solid în viața noastră de zi cu zi. Ne vom trăi viața tot mai mult în ”ascunzișuri”, pierzându-ne succesiv umanitatea și identitatea. Vă invit la o reflecție!

Toate cele bune!

Sursa: Pierre Trevet, Pildele unui preot de la țară

Post Views: 110