Legea porcului, carea duce o serie de modificări cu privire la modul în care pot fi crescute suinele în gospodăriile românilor, a stârnit o serie de nemulțumiri în rândul populației din mediul rural. Legea le interzice țăranilor să crească mai mult de cinci porci în gospodărie, să mai hrănească animalele cu lături sau să dețină scroafe ori vieri folosiți pentru reproducție.

Legea porcului a trecut deja de Senat, iar acum urmează să intre la vot în Camera Deputaților, care este for decizional în acest caz.

Printre altele, noua lege obligă crescătorii de porci să se limiteze la maximum cinci suine. În caz contrar, ori vor fi amendați, ori trebuie să se constituie ca exploatație comercială autorizată sanitar-veterinar, adică își facă firmă. Vor putea achiziţiona porcine vii numai dacă sunt identificate conform cerinţelor legale în vigoare şi dacă sunt însoţite de documentele prevăzute de legislaţia în vigoare, adică porcii se vor putea cumpăra doar de la fermele autorizate. De asemenea, legea interzice hrănirea porcinelor cu resturi alimentare sau cu alte subproduse de origine animală. Altfel spus, țăranii nu mai pot da porcilor lături.

Crescătorii de porci trebuie să amenajeze dezinfectoare pentru încălţăminte, atât la intrarea, cât şi la ieşirea din coteț, și să nu intre în adăpostul de porcine, timp de 48 ore, dacă participă la activităţi de vanătoare.

O altă interdicție vizează creșterea scroafelor și a vierilor pentru reproducție în gospodării.

Legea porcului a fost inițiată de UDMR, iar proiectul este susținut de PSD, PNL și USR.

Ministrul Agriculturii, social democratul Adrian Chesnoiu, a afirmat că nu susține acest proiect de lege, cu mențiunea că trebuie găsite, totuși, soluții pentru a limita apariția focarelor de pestă porcină.