Mahmureala
Majoritatea credem că după o beţie cel mai bun lucru este sucul de portocale sau de lămaie. Fals. Aceste sucuri trebuie ocolite in dimineaţa de după petrecere pentru simplul motiv că măresc aciditatea stomacului. La fel trebuie ocolită şi cafeaua sau cola, pentru că băuturile ce conţin cofeină nu fac altceva decat să dezhidrateze şi mai tare. Aspirina nu trebuie luată decat la patru ore după ce ai lăsat paharul jos, pentru că in ciuda a ceea ce se crede, nu va preveni mahmureala. Mai mult alcoolul va fi mai repede şi mai mult absorbit in sange, iar starea ta cu mult mai proastă
Cel mai bun remediu pentru mahmureală este zeama de varză acră băută in două-trei reprize. Două căni de ceai de rostopască (neindulcit) te pun pe picioare. Mierea pe paine e foarte potrivită intr-o astfel de situaţie, datorită conţinutului mare de fructoză. Nu mai bea alcool pentru că dacă te ghidezi după principiul „cui pe cui se scoate” nu vei face decat să iţi accentuezi mahmureala.

Detoxifierea
Un regim de detoxifiere este binevenit după ospăţul de Paşte. In primul rand se impune respectarea celor trei mese principale. Dimineaţa nu trebuie să lipsească fructele, apoi la pranz legume preparate la aburi sau fierte, iar seara din nou fructe. In loc de doi litri de apă pe zi mai putem adăuga unul. Medicii nutriţionişti recomandă in regimul de detoxifiere şi ceaiurile, lămaia, una sau două pe zi, ceapa şi usturoiul. Seminţele de susan, două linguriţe pe zi ajută la detoxifierea ficatului care ar putea suferi de pe urma excesului de proteine care se găsesc cu prisosinţă in bucatele de Paşti. Mişcarea in aer liber, exerciţiile fizice nu trebuie uitate.