Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu, a avut o întâlnire joi, 18 noiembrie, cu primarul orașului Șimleu Silvaniei, Cristian Lazăr, pentru a discuta pe marginea unor viitoare parteneriate în sectorul turistic și economic, parteneriate care să genereze proiecte de dezvoltare sustenabilă a județului și a orașului de sub Măgura. La întâlnire a participat și directorul Direcției Investiții și Programe Publice din cadrul administrației județene, Lavinia Ghilea.
“Am abordat cu domnul primar teme și idei de proiecte pe care le-am putea derula în parteneriat și care s-ar putea materializa în viitoarea alocare financiară europeană. Am găsit deschidere totală și am încredere că vom reuși să implementăm împreună proiecte care să aducă plus valoare comunităților noastre”, a precizat președintele Dinu Iancu Sălăjanu.
Proiecte? Ce ziceți de refacerea trotuarului de pe str. Partizanilor, distrus printr-o lucrare făcută de „Dorel”, „lucrare” camuflată cu bolovani de rîu și pietriș în orășelul plin de ifose?
Extraordinar parteneriat !La mijloc este vorba despre bani pt primarie. Vreau sa vad unul si cu un primar PSD.