Omagiu lui Dostoievski

 

Ziua bună, dragi cititori!

Anul acesta se împlinesc 200 de ani de la nașterea celebrului scriitor rus Feodor Dostoievski, care a venit pe lume la data de 30 octombrie 1821.

Dostoievski a fost unul dintre cei mai importanți scriitori ruși, operele sale având un efect profund și trainic asupra literaturii, filosofiei, psihologiei și teologiei secolului al XX-lea. Cele mai cunoscute creații ale sale sunt cele patru romane, Crima și pedeapsă, Idiotul, Frații Karamazov și Demonii, dar și nuvela Însemnări din subterană. Cărțile lui Dostoievski au fost traduse și comentate în 170 de limbi ale lumii, ele reprezentând o sursă de inspirație pentru mulți scriitori și filosofi de renume. Dostoievski a mai fost și jurnalist, traducator și inginer proiectant.

În scrierile sale, autorul a fost preocupat de suferința celor inocenți și de căutarea lui Dumnezeu. Creațiile lui, după cum constata Nicolai Berdiaev, nu cuprind nimic renascentist, tema principală fiind revigorarea duhovnicească și căutarea mântuirii. Este o caracteristică a multor scriitori ruși.

Familia lui Dostoievski provenea dintr-un neam renumit de lituanieni din satul Dostoievo. Tatăl lui a fost medic la Spitalul Săracilor din Moscova, iar mama, Maria Feodorovna Neceaeva, era o iubitoare de poezie, de lectură și de romanțe. Cei doi soți aveau împreună opt copii.

”M-am născut într-o familie rusească evlavioasă. În familia noastră toți învățau Evanghelia din leagăn.”

Copilăria lui Dostoievski a fost temeinic îmbibată de credința în Dumnezeu. Un preot cultivat venea regulat în casa familiei pentru a preda ore de religie și cateheze, iar cărțile cu viețile sfinților erau nelipsite din curriculumul de acasă. Pe lângă educația spirituală, copilul Dostoievski primea și o educație laică foarte bogată. Avea un tutore francez iar programul zilnic era încărcat de lecturi de calitate, cu o influență sănătoasă.

”Ca să scrii bine, trebuie să suferi.”

Viața lui Dostoievski a fost presărată cu multe încercări și experiențe, care au născut în operele sale personaje nihiliste, autodistructive, depravați cinici, creștini umili și inocenți care suferă.

Dostoievski și-a pierdut mama în anul 1837, când el avea doar 15 ani. Între anii 1849 si 1859, din cauza implicării într-un grup de liberali utopiști, Dostoievski a fost condamnat la 10 ani de muncă silnică în Siberia, unde ispășirea pedepsei a însemnat pentru scriitor și o profundă revelație în plan spiritual: redescoperirea ortodoxismului.

”Siberia și munca silnică…teroare și amărăciune, se spunea…Teribilă absurditate! Eu abia acolo am învățat să trăiesc sănătos și fericit, abia acolo am reușit să mă înțeleg…să-l înțeleg pe Hristos.”

După eliberarea din Siberia, Dostoievski a fost obligat să se înroleze ca soldat, ia apoi a lucrat ca scriitor și jurnalist. A interprins multe călătorii în Europa iar spre sfârșitul vieții sale s-a stablit în Sankt Petersburg, unde a adoptat o orientare conservatoare, naționalist-ortodoxă și pro-țaristă.

”În imaginea prezentă a lumii, libertatea e înțeleasă ca libertinaj, pe când adevărata liberatate stă doar în depășirea propriului eu și a propriei voințe, astfel încât, la sfârșit, să ajungi la starea morală care să îți permită să-ți fii stăpân adevărat întotdeauna și în fiecare clipă. Iar libertinajul dorințelor nu duce decât la înrobirea ta.”

Atunci când stabilimentul Imperiului Țarist a îmbrățișat o viziune asupra omului, contrară tradiției morale a ortodoxiei, Dostoievski i-a avertizat pe ruși de o transformare culturală și spirituală completă și nocivă a societății. El a avut dreptate când a prevăzut marele întuneric, ca rezultat al coruperii morale.

”Un om sănătos este întotdeauna un om pământesc, material. Dar cum ajunge bolnav și ordinea naturală pământească a organismului său se strică, îndată i se revelează posibilitatea unei alte lumi…”

După o perioadă de crize de epilepsie care l-au ”însoțit” în decursul vieții, după ce un preot l-a spovedit și împărtășit și în timp ce soția Anna i-a citit, la dorința iubitului soț, parabola fiului risipitor, Dostoievski moare în urma unei hemoragii pulmonare, la data de 28 ianuarie 1881.

Titanul literaturii ruse a crezut până în ultima clipă a vieții sale că lumea se va salva prin frumusețe și credință. Genialul înălțat la ceruri de către mulți și coborât în infern de către alții, cu tot trecutul său încercat, scriitorul a îndemnat mereu tinerii care-și căutau drumul în viață : ”Înalțați-vă spiritul și formulați-vă idealul!”

Deși în tinerețile sale s-a pierdut în socialismul creștin romantic, iar mai apoi în conspirația revoluționară, iar sufletul său purta adânc rănile abuzurilor și violențelor din școala militară și din Siberia, celebrul romancier și-a încheiat viața pământească într-o profundă credință în nemurire și în Hristos.

”Viața e un rai, numai că noi nu vrem să știm…Cred ca nu e nimic mai frumos, mai profund, mai rațional și mai desăvârșit decât Hristos.”

Idealul ortodox, după Dostoievski, împlinește și nevoia de libertate și nevoia de unitate, păstrând autentică ierarhia ideologico-politică răsturnată de occidentali. Dostoievski credea că instituțiile politice sunt un rezultat al unui eșec creștin de a trăi după principiul spiritual, principiu care a fost înlocuit cu legea care, oricât ar fi ea de bună, rămâne doar o creație artificială. Legea nu poate însă constitui ultimul cuvânt, pentru că, lipsind iubirea, ea este sortită eșecului.

Dragilor, trăim astăzi mai mult decât oricând ”vremurile” lui Dostoievski…vremea ”mediocritătii, a lipsei de sentimente, a pasiunii pentru incultură, a dorinței de a avea totul de-a gata.” ”Oamenii au ajuns să agonisească o mulțime de bogății, în schimb li s-au împuținat bucuriile.” Viața omului a devenit un drept și nu un dar de la Dumnezeu. Voința individuala autonoma se lovește mereu cu putere de Evanghelia lui Hristos, pe care Dostoievski a prețuit-o cu atâta evlavie.

Să aducem împreună astăzi omagiu acestui mare romancier al lumii, care prin viața și trăirile sale a purtat o luptă eroică atât cu societatea degradată și nihilistă, cât și cu neputințele propriul eu. Pătrunzând în cele mai tainice unghere ale sufletului uman, Dostoievski ne-a lăsat moștenire personaje din a căror parcurs și deznodământ putem culege profunde învățaturi de viață. Cuvintele și cugetările sale ne însuflețesc, ne încurajează și ne umplu inima de speranță și de zel.

Un model, o lecție, demnă de urmat!