Umanismul secular

 

Ziua bună, dragi cititori!

Ce este umanismul secular și cum putem să-l identificăm în zilele noastre?

Această filosofie s-a dezvoltat din iluminismul secolului XVIII și din gândirea liberă a secolului XIX. Ea a a prins rădacini în Europa și mai ales în Germania.

În ideologia iluministă, omul deține supremația absolută, rațiunea și antropocentrismul fiind de importanța primordială. Omul se eliberează de Dumnezeu și de postulatele dogmatice, este potrivnic tradiției, iar progresul devine un scop suprem și nu un mijloc.

Numeroși panteiști, ateiști, agnostici, raționaliști și sceptici s-au implicat în perioada iluministă în diferite proiecte individuale care excludeau adevărul revelat.

Filosofii iluminiști Jean-Jacques Rousseau și Thomas Hobbes au căutat soluții amorale și raționale pentru dilema umană. ”Fenomenologia spiritului” a lui Hegel , ”Critica rațiunii pure” și ”Doctrina știintei” a lui Kant, sunt lucrări care au pus temelia teoretică pentru umaniștii seculari de mai târziu. Aceștia se bazau pe metodele critice când interpretau Biblia, respingeau intervenția divină în istoria omenirii și promovau exclusiv abordări ”raționale” în chestiuni sociale și etice.

Umaniștii seculari consideră că tehnologia și știința sunt instrumente menite să servească strict scopurilor omului, făra nici o referire la Dumnezeu. Pentru ei, temelia moralității este inteligența critică, neajutată de Scriptură, în timp ce, pentru creștini, Scriptura este reperul principal pentru normele morale fundamentale.

Umanismul secular a subminat credința multora, diminuind mesajul textului biblic și punând în umbră învățăturile lui Hristos și ale apostolilor săi. El s-a strecurat atât în politică, filosofie, literatură, în teoriile sociale, cât și în sfera teologiei.

În cercurile literare, ideile eseistului american Ralph Waldo Emerson negau subtil învățaturile lui Hristos, atrăgându-l pe cel neavizat departe de Evanghelie. Emerson susținea că ”Suprasufletul” din interiorul nostru face ca fiecare om să fie sursa prorpiului adevăr și a propriei mântuiri.

Umanismul creștin, pe de altă parte, este o filosofie care susține împlinirea de sine a omului în cadrul principiilor creștine. Cuvântul lui Dumnezeu devine standardul absolut vizavi de care trebuie să măsurăm sau să testăm calitatea tuturor lucrurilor și acțiunilor.

Filosoful german Georg Wilhelm Friedrich Hegel a pus la baza progresului uman idealul rațiunii, dar dacă el ar fi trăit să vadă războaiele mondiale din secolul XX, e îndoielnic că ar mai fi văzut progres uman în fiascoul istoriei. În numele unui fals umanism, omul, credința și cultura au fost distruse.

Romancierul rus Aleksandr Soljenițîn constata în scrierile sale că umanismul secular nu oferă absolut nici o soluție pentru starea disperată a omenirii: ”Dacă umanismul ar avea dreptate când afirma că omul se naște să fie fericit, nu s-ar naște să moară. De vreme ce trupul lui e sortit morții, sarcina lui pe pământ trebuie să fie evident de natura spirituală.”

Umanismul promovat în numele lui Dumnezeu și al binelui, dar care , prin acțiunile sale este contrar fundamentului și pedagogiei divine este un fals umanism.

Societatea de astăzi l-a umanizat pe Dumnezeu și l-am dezumanizat pe om. Cum să fie lumea umană dacă ea nu are un model de umanitate?

Primii umaniști seculari au fost cei care au stat lânga crucea lui Hristos în momentul răstignirii și au strigat: ”Coboară-te și vom crede!” Să zicem că Hristos s-ar fi dat jos de pe cruce în acel moment, așa cum i s-a cerut. Atunci El i-ar fi forțat pe oameni să facă voia Sa și unde ar mai fi fost liberatea?

Umaniștii seculari vor un Dumnezeu fără dreptate, o moralitate fără religie, un creștinism fără jertfă, o rațiune umană fără Dumnezeu. Când omul nu acordă importanță decât propriei sale rațiuni, când Dumnezeu se pierde în tumulturile ideologice, să nu ne mai mirăm de crizele sociale.

Suntem contaminați de antropocentrismul societăților occidentale și de dorința de autozeificare. Influențați de aceste ideologii, omenirea a devenit ateistă și anarhistă. Omul a ajuns măsura tututror lucrurilor și tinde să-și iubească prea mult propria autoritate, uitând că autoritatea supremă îi aparține lui Dumnezeu.

Libertățile noastre trebuie să colaboreze pentru a înflori, dar pentru aceasta este necesar să împărtășim o valoare comună, justă, obiectivă. Dacă lipsește această valoare, vom ajunge să ne revoltăm, să avem resentimente și să devenim sclavii societății și ai propriilor infirmități. În cadrul raporturilor noastre umane am creat o justiție fără iubire, care treptat, va deveni un animal turbat. Sub acoperirea unui fals umanism și a unei false fraternități, demnitatea omului este înjosită.

Dragilor, confuzia dintre umanismul secular și umanismul autentic este o mare drama a timpului nostru. Rațiunea și inteligenta nu ma sunt capabile să realizeze această distincție. Să ne analizăm pe noi înșine, să observăm roadele și ecourile acțiunilor noastre. Oare n-am pierdut busola care trebuie să ne orienteze către esență?

Toate cele bune tuturor!

(Fulton J. Sheen, Strigătele lui Isus pe cruce; Robert Sarah, Se lasă seara și ziua e de acum pe sfârșite)