“Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii nu au și nici nu sunt dispuse să caute soluții pentru situația de discriminare în care se află angajații de la Radiologia Spitalului Județean de Urgență Zalău”, afirmă medicul Florian Neaga, deputat PSD.
Potrivit acestuia, angajații Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală al Spitalului Județean de Urgență Zalău nu beneficiază de încadrarea în condiții deosebite de muncă, cu drepturile legale aferente, asemenea colegilor lor din alte spitale județene din țară.
Anomalia a fost sesizată de filiala sălăjeană a Sindicatului Sanitas, context în care politicianul a interpelat atât Ministerul Muncii, cât și Ministerul Sănătății, pentru a le cere “să corecteze această stare de fapt anormală și inacceptabilă”.
“Prin răspunsurile pe care mi le-au dat, cele două ministere recunosc implicit discriminarea angajaților de la Spitalul Județean care se supun zilnic unui mediu periculos fără a beneficia de drepturile legale care li se cuvin, dar spun sub diverse forme că nu au soluții și nici nu sunt dispuse să caute. Ministerul Sănătății trimite sec angajații discriminați la Consiliul Județean Sălaj, care administrează Spitalul Județean, sau în instanță. Iar Ministerul Muncii face largi trimiteri inutile la legile în vigoare, pe care le cunoaștem de altfel și sunt parte din problemă, și conchide scurt că nu are soluții. Se impune un demers legislativ pentru norme mai clare, care să elimine practica măsurilor diferite pentru angajați din aceeași categorie. Altfel, un executiv slab și dezinteresat va avea tot timpul motive să se scuze pentru inechitățile din societate”, spune deputatul Florian Neaga.
“Spitalul Județean de Urgență Zalău face parte din categoria spitalelor descentralizate în temeiul dispozițiilor OUG 162/2008 și HG 529/2010. Astfel, de la momentul descentralizării întreaga activitate a fost gestionată de Consiliul Județean Sălaj, inclusiv cea de resurse umane. Fiind vorba despre un conflict de muncă, persoanele nemulțumite post să se adreseze instanței competente pentru soluționare”, scrie în răspunsul formulat de Ministerul Sănătății.
Răspunsul primit de deputat de la Minsterul Muncii este mult mai lung, are trei pagini, dar concluzia este că…nu se poate.
Conform prevederilor legale, în prezent Inspecția Muncii, instituție aflată în subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, nu poate emite noi avize de încadrare în condiții deosebite.
Avizele de încadrare în muncă în condiții deosebite s-au obținut în 2001 și au fost reînnoite ulterior, explică reprezentanții Ministerului Muncii. Nominalizarea în vederea încadrării a fost făcută de către angajator împreună cu sindicatele reprezentative sau, după caz, cu reprezentanții salariaților.
“Apreciem că nu există temei legal pentru încadrarea în condiții deosebite a unor noi locuri de muncă.(…) În cazul în care legislația specifică locurilor de muncă încadrate în condiții deosebite va fi modificată, Inspecția Muncii va proceda la aplicarea acesteia, în conformitate cu competențele ce i se vor atribui”, conchid reprezentanții Ministerului Muncii în răspunsul oficial pe care l-au formulat ca urmare a interpelării depuse de medicul Florian Neaga.
Drepturi? Corect, trebuie respectate. Dar pacientii infectati de cadrele medicale cu Covid, ce drepturi au? Cum este posibil ca dupa o luna de internare, sa fii depistat cu covid si transferat la jibou? De ce cadrele medicale nu sunt testate saptamanal pentru a opri raspandirea virusului la bolnavii internati pe alte sectii?
Nu sindicatul Sanitas a constatat și sesizat, ci cei in cauza!!! Ptr membrii de sindicat: chiar nu aveți de gând sa-l dați jos pe Chelement Hodis ( lider de sindicat) ! Mai oameni buni: nu va mai reprezintă ! Chiar nu pricepeți și înțelegeți! Întrebați-l spre exemplu, despre voucherele de vacanța , de ce nu face demersuri ptr punerea in aplicare a sentinței definitive și irevocabile emisă de Curtea de Apel Cluj privind acordarea lor!!! Bine că plătiți cotizația!!!