Primul teren internaţional de golf se va construi la Hida, in cadrul unei staţiuni turistice pentru care străinii cheltuie 250 milioane de euro.
Compania irlandeză Errigal Group a inceput lucrările de construcţie a staţiunii de agrement, sport şi turism in localitatea Hida. Principala atracţie va fi primul teren internaţional de golf din Romania, proiectat de cunoscutul arhitect Arnold Palmer. Totodată se va construi un centru de echitaţie, terenuri de tenis, trasee de ciclism, trasee pentru plimbări in aer liber şi drumeţii dar şi o zonă de locuit, cu case de vacanţă şi un hotel.
Hidanii, mai bogaţi cu aproape cinci milioane de euro
Potrivit primarului comunei Hida, investiţia totală va costa 250 milioane de euro. „Lucrările la proiect sunt in grafic. Este un proiect sută la sută privat. Compania a cheltuit deja cinci milioane de euro şi a achiziţionat 400 de hectare de teren. Lucrările efective de infrastructură vor demara la inceputul anului 2012 şi vor dura mai mulţi ani. Cu siguranţă este un proiect important pentru comunitate şi va duce la creşterea valorii locului”, ne-a declarat primarul comunei Hida, Dumitru Petruş. Sălăjenii vor avea la dispoziţie noi locuri de muncă. Edilul a menţionat că proiectul unic in ţară va servi nu numai interesul turistic şi de dezvoltare al judeţului nostru ci şi al altor cinci judeţe din vecinătate.
La Hida se ajunge prin Cluj-Napoca
Compania irlandeză prezintă proiectul ca motor de dezvoltare pentru toată zona Transilvaniei. Locaţia aleasă este prezentată ca fiind in apropierea municipiului Cluj-Napoca, o zonă atractivă pentru investitori şi unde există un aeroport internaţional. De asemenea, investitorul motivează alegerea localităţii Hida pentru construcţia staţiunii turistice prin existenţa unui relief diversificat şi naturaleţea peisajelor şi dă ca principale puncte de vizitare din apropiere ariile naturale protejate Poiana Narciselor Racaş – Hida, Grădina Zmeilor din Galgău Almaşului, Gresiile de pe Stanca Dracului, dar şi bisericile de lemn din judeţ.