Crește considerabil numărul sălăjenilor care aleg să se vaccineze, speriați de situația din spitale, dar și pe fondul restricțiilor impuse de autorități. Dacă până de curând bătea vântul prin toate centrele de vaccinare din județ, acum e, din nou, aglomerație. La unele centre nici măcar nu mai sunt locuri libere, potrivit datelor de pe platofma de programare la vaccin.
Record în Sălaj: Peste două mii de persoane vaccinate într-o singură zi
Peste 2.000 de persoane s-a vaccinat anti-COVID luni, în centrele din judeţul Sălaj, acesta fiind cel mai mare număr de imunizări înregistrat într-o zi, în Sălaj, de la debutul campaniei de vaccinare.
“Mă bucur că populaţia judeţului începe să conştientizeze importanţa vaccinului. Autorităţile au răspuns deja acestei cereri crescute a cetăţenilor şi programul centrelor de vacccinare a fost mărit. Aşa cum am mai spus-o, vaccinul nu elimină riscul infectării unei persoane cu virusul SARS-CoV-2, însă diminuează acest risc şi reduce semnificativ posibilitatea unei forme severe sau critice a bolii. Secţiile ATI sunt pline, spitalele mai au doar un număr redus de paturi pentru tratarea pacienţilor COVID-19, iar ritmul infectărilor rămâne unul crescut. În aceste condiţii, vaccinarea rămâne cea mai rapidă şi sigură soluţie de a scăpa de pandemie”, precizează prefectul Dari Toma.
Din cele 2.006 persoane care s-au vaccinat luni, 1.504 s-au imunizat cu prima doză, 121 cu doza II şi 381 cu cea de-a treia doză. La Cercul Militar Zalău s-a vaccinat 1.086 persoane, Cercul Militar Șimleu Silvaniei – 242, Casa de Cultură Jibou – 283, Căminul de Persoane Vârstnice Cehu Silvaniei – 85, Sala de Sport Hida – 108, SVSU Sărmăşag – 108, iar la medici de familie – 94.
Potrivit datelor oficiale, la centrele de vaccinare de la Cercul Militar Zalău, Cercul Militar Șimleu Silvaniei, Punctul de lucru SVSU Sărmășag și Casa Orășenească de Cultură Jibou, unde se folosește vaccin Pfizer, nu mai sunt deloc locuri libere.
Cele mai multe locuri disponibile erau, marți după amiaza, la Centrul 4 Centrul de vaccinare nr 2 Cercul Militar Zalău – 266, vaccinul administrat aici fiind Johnson&Johnson.
La Căminul de persoane vârstnice Cehu Silvaniei, unde se folosește ser de la Pfizer, erau 102 locuri libere.
La Spitalul de Boli Cronice Crasna, unde se administrează vaccin de la Moderna, erau disponibile 87 de locuri, iar la centrul de vaccinare de la Sala de sport Hida, unde se folosește ser Pfizer, erau 126 de locuri.
La Baza sportivă Ileanda, unde se administrează tot ser Pfizer, erau libere 29 de locuri pentru cei dornici să se vaccineze.
Constrângerea e sfântă !
Prostia la fel.
Se vaccinează pt restricții ,nu din cauza fricii de a nu contacta boala și nici că le este frica de deces,multi sunt atât de inversunati ,antivaccinisti,mai bine mor decât să se vaccineze,incultura,mândrie prosteasca și țărăneasca,mediocritate,gândire limitata! Atâta pot,punct!