Un mit pe cale de pieire

Mă aflam intr-una din zile la sediul unei primării de pe Valea Someşului. Un canadian incerca să-l lămurească pe primar şi pe unii săteni adunaţi in faţa primăriei să vandă cateva sute de hectare de păşune pentru infiinţarea unei livezi de nuci. Episodul la care am participat absolut intamplător nu este singular din păcate. In mai toată ţara imense suprafeţe s-au vandut străinilor, practic, altor state. Din străbuni se ştie că patria ţi-e cea pe al cărei pămant calci. Mă intreb, peste ceva ani pe al cui pămant vom călca? Iar noi ai cui vom fi? Pentru că fără pămant vom fi străini printre străini. Din păcate, procesul la care fac referire nu se opreăte. Ţăranii tot mai vlăguiţi de griji, săraci şi ameninţaţi parcă inadins cu amenzi pentru „nerespectarea bunelor practici agricole”, vand cu lacrimi in ochi, fredonand parcă pentru sine fragmente din textul cantecului „Casa părintească nu se vinde” Şi vand pe mai nimic. Iar cei ce n-au au făcut-o, incă speră ca statul „tăticul” tuturor să ia in grijă ce ei nu pot ingriji. Ar fi oricum o idee mai sănătoasă decat cea practicată acum şi pană acum. Pentru că „ar rămane al nost’, ce-i al nost’”. Să nu uităm că pămantul rămane sursa esenţială fără de care agricultorul nu-şi poate exercita meseria, iar cei din jurul lui nu-şi au asigurată existenţa.Nu pot inţelege ignoranţa decidenţilor faţă de cel mai de preţ mijloc de producţie, pentru care străbunii noştri şi-au dat sangele, viaţa chiar. Mitul proprietăţii private, fondat pe ideea că pămantul asigură continuitate şi perenitate, ar putea fi distrus prin nepăsarea mai marilor ţării şi prin acţiunea noastră, aş indrăzni să spun, inconştientă. Pentru că nu mai vrem să punem pe mase bucatele altora.