Angajatorii care nu achită la timp salariile și depășesc termenul stabilit în contractul individual de muncă cu mai mult de o lună vor putea fi sancționați cu amendă de la 5.000 de lei până la 10.000 de lei pentru fiecare salariat care nu și-a primit remunerația. Prevederea apare în Ordonanța de Urgență nr. 117 care aduce modificări și completări importante Codului Muncii, fiind publicată deja în Monitorul Oficial.
Excepție fac doar angajatorii care află sub incidența Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.
Un alt element de noutate introdus în legislația muncii îl reprezintă reglementarea conceptului de „muncă la gri“, în sensul definirii acesteia ca „muncă subdeclarată“ şi, totodată, al sancţionării practicării acestui fenomen.
În sensul legii, ”muncă subdeclarată reprezintă acordarea unui salariu net mai mare decât cel constituit şi evidenţiat în statele de plată a salariilor şi în declaraţia lunară privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, transmisă autorităţilor fiscale.”
Printre modificările aduse Codului muncii se numără și sancționarea firmelor care folosesc contractele de muncă cu timp parțial ca formă de evaziune fiscală şi de nerespectare a drepturilor salariaţilor care sunt privaţi de stabilirea şi virarea la bugetul de stat şi la bugetul asigurărilor sociale a sumelor de bani care li se cuvin:
Primirea la muncă a unuia sau a mai multor salariaţi cu depăşirea duratei timpului de muncă stabilită în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parţial se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 200.000 lei, precizează OUG.
Singurele excepții în care este permisă efectuarea de ore suplimentare de către salariații part-time sunt cazurile de forță majoră sau lucrările urgente, destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecințelor acestora.
Angajatul trebuie să fie conștient că banii primiți ”în mână” nu sunt supuși fiscalizării, nu se plătesc contribuții pentru asigurări sociale, astfel fiindu-i afectată protecția din perspectiva dreptului la pensie, explică reprezentanții ITM Sălaj.
O altă modificare se referă la munca suplimentară care se compensează cu ore libere plătite aferente orelor lucrate, în următoarele 90 de zile calendaristice după efectuarea acesteia.