Miercuri, 6 octombrie, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Sânmihaiu Almașului au acționat în sistem integrat cu alte atutorități cu atribuții în domeniu, pentru prevenirea și combaterea furturilor și distrugerilor de culturi agricole, în localitatea Păușa.
Efectivele angrenate în activități au acționat pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, respectarea normelor legale cu privire la lăsarea animalelor în libertate și fără supraveghere, dar și de verificare a modului de respectare a măsurilor pentru prevenirea răspândirii COVID-19.
Polițiștii au confiscat 2,04 metri cubi de material lemnos, respectiv cherestea, și au aplicat pentru neregulile constatate 37 de sancțiuni contravenționale.
La acțiune au participat 6 polițiștii din cadrul secției, 6 luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, 5 jandarmi și un specialist criminalist.
Tot miercuri, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Zalău au desfășurat o acțiune cu efective mărite, în comuna Meseșenii de Jos.
Efectivele angrenate în acțiune au identificat 27 de cai, constatându-se că 6 dintre aceștia nu aveau microcip, iar pentru alți 10 cai proprietarii nu dețineau documentele prevăzute de legislația sanitar-veterinară.
Au fost aplicate 72 de amenzi, în valoare de peste 25.000 de lei.
Polițiștii au confiscat 2,6 metri cubi de material lemnos, în valoare de aproape 1.000 de lei.
De asemenea, polițiștii au reținut 6 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.
Totodată, polițiștii au identificat persoanele bănuite că au comis infracțiunile în două dosare penale, rămase inițial cu autori necunoscuți.
La acțiune au participat 12 polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Zalău, 2 polițiști de la Poliția Animalelor, 1 specialist criminalist, 6 jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj, 2 medici veterinari din cadrul DSVSA și ANARZ, dar și reprezentanți ai Primăriei Meseșenii de Jos.
Polițiștii, împreună cu celelalte autorități cu atribuții în domeniu, spun că vor continua acest gen de acțiuni în tot județul.
PUPATI CAII IN CUR SI II LASATI LIBERI. PUTETI SA-I PUPATI SI PE TIGANI, SA POATA RADE MAI BINE DE VOI.