În data de 4 octombrie, la ora 00.00, au intrat în vigore noi restricții în municipiul Zalău, ca urmare a creșterii ratei de infectare cu coronavirus în rândul populației.
Masca este obligatorie și în spațiile deschise, nu doar la interior. De asemenea, purtarea acesteia se impune și la locul de muncă.
Instituțiile, autoritățile publice și operatorii economici sunt obligați să efectueze, la intrare, triajul epidemiologic, atât pentru personalul propriu cât și pentru vizitatori.
Sunt interzise mitingurile, demonstrațiile, procesiunile și concertele în aer liber.
Sunt interzise activitățile culturale, artistice, sportive în spații închise.
Se pot oficia în continuare slujbe religioase, atât în interior cât și în exterior, cu respectarea măsurilor de protecție.
În zilele de vineri, sâmbătă și duminică este interzisă circulația persoanelor între orele 20.00-05.00, cu unele excepţii, cum ar fi în interes profesional sau medical. Persoanelor vaccinate și celor care au trecut prin boală nu li se aplică această prevedere. Ele sunt obligate să prezinte certificatul Covid, pe hârtie sau format digital.
Operatorii economici din domeniile comerț și prestări servicii vor putea funcționa, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, doar între orele 05.00-22.00. Farmaciile și benzinăriile fac excepție de la această prevedere.
Trăiască dictatura!
fake news
Dupa ce au băut bere , au mâncat mici la congresul lor de 5000 persoane într-o sală, libăralii bagă restricții pt prostime. Române, trezește-te, să-i luăm de cu ru pantalonilor și să aruncăm liberalii la lada de gunoi a istoriei !