Conducerea Spitalului Județean de Urgență Zalău, cea mai mare unitate medicală din județ, dă asigurări că toate imobilele în care își desfășoară activitatea dețin autorizații sau avize de securitate la incendiu.

Am solicitat reprezentanților Spitalului Județean astfel de lămuriri în contextul în care, la Constanța, un nou ncendiu izbucnit vineri dimineața la o secție ATI, pe fondul unor nereguli la instalațiile electrice, s-a soldat cu 7 morți, toți pacienți internați.

“Clădirile pentru care Spitalul judeţean de Urgenţă Zalău nu deţine autorizaţie, deţin avize de securitate la incendiu, deoarece sunt clădiri aflate în reabilitare şi modernizare”, au explicat reprezentanții unității spitalicești.

Potrivit legii, avizul de securitate la incendiu certifică îndeplinirea de către proiect a cerințelor reglementărilor tehnice referitoare la cerința de securitate la incendiu. El trebuie solicitat și obținut înainte de începerea lucrărilor de construcții sau schimbării destinației clădirii.

Autorizaţia de securitate la incendiu certifică faptul că o construcţie respectă prevederile reglementărilor telmice de proiectare. Ea conferă persoanelor fizice sau juridice, deţinătoare ale construcţiilor, instalaţiilor şi ale altor amenajări, dreptul de a le edifica, de a le pune în funcţiune şi de a le exploata din punctul de vedere al îndeplinirii cerinţei securitate la incendiu. Autorizaţia trebuie solicitată după admiterea recepţiei la terminarea lucrărilor şi înainte de darea în funcţiune a clădirii. Obligaţia solicitării şi obţinerii avizului şi autorizaţiei de securitate la incendiu revine investitorului, respectiv beneficiarului investiţiei.
Avizul/autorizaţia de securitate la incendiu trebuie obţinute atât pentru construcţii existente, atunci când se schimbă funcţiunile unui spaţiu şi/sau se execută lucrări de modificare, cât şi pentru construcţii noi.

“În momentul de faţă clădirile în care funcţionează Spitalul judeţean de Urgenţă Zalău deţin următoarele autorizaţii şi avize de securitate la incendiu: Autorizaţia de Securitate la incendiu pentru imobilul situat pe str. Păcii, nr.10; Autorizaţia de Securitate la incendiu pentru imobilul situat pe str. Tudor Vladimirescu, nr. 28; Autorizaţia de Securitate la incendiu pentru corp A şi corp B, str. Simion Bărnuţiu nr. 67; Avizul de Securitate la incendiu pentru corp A, pe str. Tudor Vladimirescu, nr. 28; Avizul de Securitate la incendiu pentru pavilionul Secţiei Boli Infecţioase, pe str. Tudor Vladimirescu, nr. 24; Avizul de Securitate la incendiu pentru pavilionul Secţiei Boli Infecţioase, Securitate pentru corp C şi corp D, str. Simion Bărnuţiu nr. 67; Avizul de Securitate la incendiu pentru ambulatoriul integrat, str. Simion Bărnuţiu nr. 67; Avizul de Securitate la incendiu mansardare spaţiu pod corp D, str. Simion Bărnuţiu nr. 67; Avizul de Securitate la incediu, la Secţia ATI, Oncologie şi mansardare spaţiu aferent ambulatoriu, str. Simion Bărnuţiu nr. 67; Avizul de Securitate la incediu, spaţii spitalizare, bloc de naşteri, str. Simion Bărnuţiu nr. 67”, au precizat, pentru Graiul Sălajului, reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Zalău.

În corpurile C și D de la „spitalul nou”, care au momentan doar aviz, se află, printre altele, secțiile ATI, Oncologie, Dermatologie, Neonatologie, Bloc Operator, Laboratorul, Ambulatorul.

Clădirile din Porolissum, de la „spitalul vechi”, găzduiesc Psihiatria, Pneumoftziologia și Infecțioasele.

Cât privește secția ATI, unitatea medicală dă asigurări că aceasta este verificată și monitorizată permanent, iar riscul unei suprasolicitări a instalațiilor nu există.

“La nivelul SJU Zalău, în cadrul secţiei ATI, nu există riscul unei suprasolicitări. Ca măsuri suplimentare, s-au făcut verificări la circuitele electrice şi la tablourile electrice la încărcarea cu consumatori şi nu s-au descoperit suprasolicitări, toate măsurătorile încadrându-se în limitele admise. De asemenea, în cadrul secţiei ATI se măsoară permanent concentraţia de oxigen din încăperi”, au afirmat reprezentanții unității medicale.

Verificările pompierilor au scos la iveală unele hibe

În luna noiembrie 2020, după incendiul de la Piatra Neamț, dintr-o secție ATI, soldat cu 10 morți și provocat de o suprasolicitare a rețelei electrice, autoritățile au dispus controale și verificări la toate spitalele din țară, cu precădere la secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă. Acestea au fost efectuate de echipe mixte de la direcțiile de sănătate publică și pompieri.

În februarie 2021, au fost prezentate și concluziile. Nereguli cu nemiluita, în toată țara. Putem spune că Sălajul stă bine, în comparație cu alte județe, dar unele probleme au fost găsite și la noi. Acestea au fost consemnate în raportul întocmit la nivel național, dat publicității la începutul anului de Ministerul Sănătății.

Ținând cont că verificările au urmărit, cu precădere, starea secțiilor ATI din țară, prima concluzie din raportul oficial a fost aceea că Secția ATI de la Spitalul Județean de Urgență Zalău funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, doar cu aviz.

O altă observație era că la Spitalul Județean de Urgență Zalău nu se asigură mentenanța instalațiilor de detectare, semnalizare și alarmare a incendiilor, nici condițiile de evacuare în caz de situație de urgență.

La Spitalul Orășenesc „Prof. Dr. Ioan Pușcaș” Șimeu Silvaniei, potrivit raportului, căile de evacuare nu sunt marcate cu indicatoare standardizate sau nu sunt prevăzute cu instalații de iluminat de securitate. Tot aici, era menționat faptul că instalațiile electrice se exploatează cu defecțiuni, improvizații sau în condiții în care se generează supracurenți sau suprasolicitări din cauza racordării unor consumatori care depășesc puterea nominală a circuitelor. O altă observație a fost că instalațiile electrice nu sunt verificate periodic cu personal atestat nici la Spitalul Județean de Urgență Zalău, nici la Spitalul Orășenesc „Prof. Dr. Ioan Pușcaș” Șimeu Silvaniei.

Cât privește existența unui Serviciu Privat pentru Situații de Urgență la nivelul celei mai mari unități spitalicești din Sălaj, această problemă a fost rezolvată între timp de Consiliul Județean, prin înființarea unui astfel de serviciu, cu 5 angajați.

Pentru unităţile sanitare, această obligaţie de a avea autorizație de securitate la incendiu a fost instituită începând cu anul 1924. O clădire se poate afla în una din următoarele situaţii: deţine autorizaţie de securitate la incendiu; funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu – în condiţiile în care a fost edificată după anul 1992 sau a fost construită anterior acestui an şi asupra ei s-au executat lucrări de modificare sau schimbare a destinaţiei; nu necesită autorizaţie de securitate la incendiu întrucât nu s-a schimbat destinaţia sau nu s-au executat lucrări de modificare; autorizate parțială – în sensul în care autorizaţia a fost emisă pentru un etaj sau o secţie din interiorul clădirii.

Pe lângă măsurile constructive pe care trebuie să le îndeplinească, unităţile sanitare noi sau cele la care sunt executate lucrări de modificare trebuie echipate cu: hidranţi interiori – dacă au capacitatea maximă simultană mai mare de 50 de persoane sau
au un volum mai mare de 2000 mc; coloane uscate – dacă sunt clădiri înalte sau foarte înalte; hidranţi exteriori – dacă au peste două niveluri şi aria construită mai mare de 600 mp sau au capacitatea maximă simultană mai mare de 100 de persoane;
sprinklere – dacă sunt clădiri înalte sau foarte înalte. De asemenea, trebuie echipate cu acest tip de instalaţii construcţiile care au aria construită mai mare de 1.250 mp şi densitatea de sarcină termică mai mare sau egală cu 840 MJ/m; instalaţii de detectare, semnalizare şi alarmare a incendiilor – dacă au aria desfăşurată mai mare de 150 mp; iluminat de siguranţă pentru continuarea lucrului; iluminat de securitate pentru evacuare – dacă sunt mai mult de 50 de persoane; iluminat de securitate pentru veghe;
iluminat de securitate pentru marcarea hidranţilor interiori.