Dincolo de nimicnicia informaţiilor dezvăluite prin intermediul telegramelor de Wikileaks ni de demonstrează fără echivoc că nu mai avem nici un pic de valoare. Exact ca in piesa de teatru a lui Caragiale „O scrisoare pierdută”, epistolele Ambasadei SUA către Washinton ne arată cat de frivoli putem fi, indiferent de poziţia socială pe care o avem. Preşedintele negociază fără nici un pic de remuşcare in numele victimei unui accident auto, politicienii se toarnă unul pe altul, care pe unde apucă, negocierile cu Fondul Monetar Internaţional se duc de caţiva ani in genunchi, iar partidele politice ştiau că va veni criza din vara anului 2008, dar nu au făcut nimic. Mai mult, au ajuns cu promisiunile electorale la un grad de ipocrizie inimaginabil chiar şi in ţări din lumea a treia: le-au legiferat, iar odată ajunşi la putere nu le-au aplicat. In aceste condiţii ne mai prefacem miraţi cand observăm că 90 la sută dintre romani sunt interesaţi de divorţurile mondene şi doar 60 la sută au auzit de modificarea Constituţiei. Ne mai scandalizăm cand printre primele ştiri cu care se deschid jurnalele TV se află falimentul inestimabilului Varciu? Cunosc o familie aflată in aceeaşi situaţie. Nu o dă insă nimeni la televizor. Lucru valabil pentru incă două milioane de romani intraţi cu totul in sărăcie. Ei nu merită să deschidă emisiunile de ştiri. Poveştile lor nu au savoarea unor legende legate de tot felul de rataţi ai societăţii romaneşti, care au creierul undeva la genunchiul broaştei. Sincer, vina nu aparţine numai celor din mass-media. Acesta este publicul căruia i se adre-sează. Insă nici in acest caz nu putem afirma cu mana pe inimă că vinovăţia ii aparţine. Şi asta pentru că politicienii nu au nici un interes să susţină cultura, valoarea ori munca cinstită. Avem lideri derizorii, care au adus societatea in deri-zoriu, după chipul şi asemănarea lor.

Post Views: 78