Pentru seria 14, Casa Județeană de Pensii Sălaj a primit încă 108 bilete de tratament în stațiuni 1 Mai, Bizușa, Buziaș, Căciulata, Covasna, Felix, Geoagiu, Moneasa, Sovata și Tășnad, cu începere din 15 – 18 octombrie, în funcție de stațiune.
Biletele se pot ridica de la sediul instituției, zilnic, de luni până joi între orele 8.00 -14.00, iar vineri între orele 8.00-13.00. Data limită pentru ridicarea biletelor de tratament pentru seria 14 este 5 octombrie. În cazul neridicării lor, acestea pot fi eliberate altor persoane îndreptățite, începând cu data de 6 octombrie, până la data de 14 octombrie.
Biletele de tratament se eliberează titularului sau unei alte persoane desemnate de către titular prin procură autentificată, din care să rezulte că mandatarul este împuternicit să ridice biletul de tratament balnear.
La eliberarea biletelor de tratament, beneficiarii vor prezenta actul de identitate în original, cuponul pentru plata pensiei aferent lunii septembrie 2021 (copie și original)/adeverința eliberată de către angajator cu câștigul brut aferent lunii anterioare eliberării biletului, precum și biletul de trimitere formular cu regim special eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate (copie și original). Pe biletul de trimitere, de la medicul de familie sau medicul de specialitate, este necesar să fie specificată stațiunea în care se recomandă tratament balnear.
Sejurul asigurat printr-un bilet de tratament este de 16 zile și include cazarea, trei mese pe zi și tratamentul pentru 12 zile.
Până în prezent, pentru acest an, în Sălaj au fost depuse 2.448 cereri privind acordarea de bilete de tratament.
Persoanele interesate pot obține relații suplimentare la numerele de telefon 0260/622.990 – 0799/902699 – Compartiment Bilete de Tratament.