Prima etapă a competiției interne din USR-PLUS s-a încheiat cu o poziționare oarecum surprinzătoare a lui Dacian Cioloș pe locul întâi, în detrimentul lui Dan Barna. Rezultatele primului tur de alegeri din USR-PLUS arată că Dacian Cioloș a obținut la sută din voturi, Dan Barna – 43,9 la sută, iar cel de-al treilea candidat, Irineu Darău – 10,1 la sută. Pentru că niciunul dintre candidații la șefia partidului nu a obținut peste 50 la sută din voturi, se va organiza un al doilea tur, de data asta bătălia ducându-se direct între Dacian Cioloș și Dan Barna.

Este oarecum surprinzătoare poziționarea lui Dacian Cioloș pe prima poziție, chiar dacă la puține procente în fața lui Dan Barna. Dan Barna este avantajat de faptul că este aici, în mijlocul organizațiilor, în vreme ce Dacian Cioloș e mai mult la Bruxelles. Este foarte posibil, însă, ca deciziile politice din ultima perioadă luate de conducerea lui Dan Barna, vizavi de participarea la guvernare, să îi fi afectat acestuia numărul de electori. Se pare că, judecând la rece, partidul sub Dan Barna a avut de suferit la nivelul percepției publice, de la scăderea procentelor în sondaje la scoaterea partidului de la guvernare și alianța cu AUR pentru doborârea propriului guvern. S-ar putea ca toate acestea să fi influențat opțiunile membrilor cu drept de vot care, în aceste condiții, fie au optat pentru Dacian Cioloș, fie au mers spre outsider-ul Darău. Rămâne de văzut acum spre cine se îndreaptă cele zece procente obținute de al treilea plasat. Voci din USR-PLUS spun că susținătorii lui Darău sunt cei care s-au săturat de Barna și, cel mai probabil, cei care au optat pentru Darău, fie nu vor mai vota, fie vor merge pe mâna lui Dacian Cioloș.

“Aș vrea să vă mulțumesc pentru voturile voastre, indiferent de persoana pe care ați ales să o votați pentru funcția de președinte al USR PLUS. Este impresionantă participarea și, prin numărul de membri care au votat, suntem un exemplu pentru ceea ce înseamnă să faci politică în România și ce înseamnă implicarea reală. Este un exercițiu de democrație și implicare decent și onest pentru care meritați felicitări și mulțumiri. Am putea spune că este o victorie a normalității modul în care s-au desfășurat votul și procesul electoral, dar îmi doresc să nu ne mai bucurăm de normalitate de parcă ar fi o excepție. Rolul nostru în politică ar trebui să fie acela de a asigura normalitatea în fiecare zi, de a nu mai permite aventuri politice și excese, pariuri și riscuri nejustificate. De aceea nu vreau să cataloghez acest prim tur ca pe o victorie sau orice altceva care ar părea că e rezultatul unui război. Este o competiție fără miză personală, este o alegere pentru viitorul partidului nostru, un vot pentru un USR PLUS mai bun și mai capabil să ofere societății românești o șansă la o viață decență și normală, la prosperitate și bucurie. Le mulțumesc, de asemenea, lui Irineu Darău și Dan Barna, pentru că împreună putem fi mai buni. Nu îi consider contracandidați și concurenți, ci colegi, prieteni și parteneri pentru anii care vin, indiferent de rezultatul celui de-al doilea tur. Singura mea rugăminte este să înțelegem că votul colegilor noștri, membrii USR PLUS, este dedicat schimbării în bine, principiilor pe care le-am asumat și dorinței de a munci mai mult și mai eficient. Cred că se poate mai bine și mai mult, iar noi suntem aici ca să ne ținem de cuvânt față de voi toți, cei cărora vă cerem votul în aceste alegeri. În ceea ce mă privește, consider că partidul are nevoie de doi ani de construcție intensă, la sfârșitul cărora să avem șanse reale la președinția României și la o majoritate care să poată schimba și reforma România”, a declarat Dacian Cioloș, imediat după anunțarea rezultatelor.

Săptămână decisivă și pentru PNL

Sâmbătă e ziua marilor decizii și în PNL – se alege noul președinte. Surprinzător, președintele în funcție Ludovic Orban pornește cu șansa a doua, prima șansă având-o premierul Florin Cîțu. Însă vom vedea ce vor alege delegații la congres.