Doar 36 la sută dintre sălăjenii asigurați în sistemul public de sănătate plătesc contribuțiile aferente la buget. Restul sunt persoane care beneficiază de acest serviciu, fără a fi obligate să plătească și contribuția (pensionari, copii, persoane fără venituri, etc.).

La nivelul Casei Județene de Asigurări de Sănătate, valoarea contribuțiilor încasate este cu mult sub valoarea serviciilor medicale decontate.

Spre exemplu, în perioada ianuarie-decembrie 2019, încăsările din contribuții au fost de 183.108.260 lei, iar cheltuielile în aceeași perioadă au ajuns la 339.578.780 lei. Diferența suportată de CNAS a fost de 156.470.520 lei. Altfel spus, s-a încasat de la asigurați cu 46,08 la sută mai puțin decât s-a decontat.

Anul trecut, s-au încasat din contribuții 179.853.140 lei, iar cheltuielile au fost de 374.546.340 lei. Asta înseamnă un deficit și mai mare între sumele încasate cu titlu de contribuții la fondul de asigurări de sănătate și cheltuielile cu serviciile medicale decontate.

S-a încasat cu 51,98 la sută mai puțin decât s-a plătit, minusul suportat de CNAS fiind de 194.693.200 lei.

Dacă facem o comparație între 2020 și 2019, potrivit datelor de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Sălaj, încasările în anul 2020 au fost mai mici cu 3.255.120 lei față de anul 2019. În schimb, cheltuielile în anul 2020 au fost mai mari cu 34.967.560 lei față de anul 2019.

Pe partea de asistență medicală primară, CAS Sălaj are încheiate contracte cu 105 medici de familie, din care în mediul urban activează 52 medici, iar în mediul rural 53.

Cât privește ambulatoriul de specialitate-specialități clinice, există 14 furnizori de astfel de servicii, din care 5 ambulatorii integrate ale spitalelor-Zalău, Șimleu Silvaniei, Jibou, Crasna si Fundația Acasă, ceilalți furnizori fiind organizați în conformitate cu OUG nr.124/1998, din care unul singur activează în mediul rural (Ileanda).

Pe partea de asistență medicală dentară, Casa de Sănătate are încheiate 61 contracte cu 67 medici dentiști, din care 42 în mediul urban și 25 în mediul rural.

Legat de ambulatoriul de specialitate, pe partea de investigații paraclinice, sunt 6 furnizori în contract cu CAS, din care 3 laboratoare ale unităților spitalicești, iar 3 organizate în conformitate cu prevederile OUG   nr.124/98 (private).

Tot în ambulatoriul de specialitate, pe partea de servicii de recuperare, CAS are contracte cu 3 furnizori, 2 aparținând de unități spitalicești, iar unul privat.

Asistența medicală spitalicească este asigurată în Sălaj de 6 furnizori, din care 4 unități publice și 2 private. Numărul total de paturi aprobat pentru 2021 în contractare este de 1.055, nemodificat față de anul 2019.

Din numărul total de paturi, 704 paturi revin Spitalului Județean de Urgență Zalău (66,72%), 159 sunt la Spitalul Șimleu Silvaniei (15,07%), 81 la Spitalul Jibou (7,67 %), 34 la Spitalul Crasna (3,20%), 67 la Fundația Acasă (6,35%) și 10 la Salvosan (0,94%).

 Pentru îngrijiri la domiciliu, există 2 furnizori.

Pentru dispozitive si echipamente medicale, sunt încheiate contracte cu 66 de furnizori, din care doar 4 cu puncte de lucru la nivel local.

Pentru medicamente cu și fără contribuție personală în tratamentul ambulatoriu, CAS are încheiate 39 de contracte, din care 16 în mediul urban si 23 in rural.

Referitor la serviciile de dializă, există un singur furnizor privat (servicii de dializă peritoneală).