Ziua bună, dragi cititori!
La data de 27 august, biserica greco-catolică și romano-catolică o celebrează pe sfânta Monica, mama Sfântului Augustin. În biserica ortodoxă, sfânta Monica este celebrata la data de 4 mai.
Monica a fost mama unuia dintre cei mai importanți teologi și scriitori bisericești: Sfântul Augustin.
Ea s-a născut la Tagaste, în Africa, astăzi Souk-Ahres, în regiunea Konstantina din nordul Algeriei, într-o familie creștină. Foarte tânără, a fost măritată cu un bărbat nebotezat, pe nume Patriciu. Cu acesta a avut doi fii, pe Augustin și Navigiu și o fiică, al cărei nume era Perpetua.
Monica nu a avut o viață ușoară și a suferit mult din cauza soțului, care, pe lângă faptul că-i era infidel, era și o persoană cu un caracter coleric și dificil. Ea reușește să-l domolească prin metoda pe care ea însăși o explică astfel: el își ținea mâna departe de ea, deoarece ea își stăpânea limba. În cele din urmă, datorită rugăciunii și castității Monicăi, Patriciu se convertește la creștinism cu un an înaintea morții sale.
Rămasă văduvă, Monica și-a îndreptat toată grija înspre fiul său Augustin, un tânăr foarte inteligent dar nehotărât, care de mic s-a dovedit încăpățânat și neascultător. Pentru el s-a rugat și a plâns mult. A căutat să-i fie în permanență aproape, prin înțelegere și discreție, străduindu-se fără încetare să-l întoarcă de la mirajele lumii.
”Nu e cu putință ca fiul atâtor lacrimi să se piardă”, i-a spus în somn o voce misterioasă. În anul 387, Augustin s-a convertit la creștinism și a primit botezul. El a devenit cel mai profund și devotat biograf al mamei sale, pe care ea l-a născut de două ori: după trup și după suflet. În renumitele sale ”Confesiuni”, Augustin spunea: ”Ea mi-a dat viață în trupul său, ca să ajung la lumina timpului și mi-a dat viață în inima sa, ca să mă nasc pentru lumina veșnică”.
În timpul ultimei veri petrecute împreună, în portul Ostia, în așteptarea plecării în Africa a Monicăi, Augustin consemnează ultimile convorbiri purtate cu mama lui. Din ele ni se dezvăluie marea noblețe a sufletului unei femei incomparabile, de o inteligență și profunzime neasemuită.
”S-a întamplat- scrie Augustin în Confesiuni- că ne aflam singuri, sprijiniți de pervazul ferestrei care dădea în grădina interioară a casei unde locuiam, la Ostia. Vorbeam între noi, cu o nespusă încantare, fără să ne mai amintim de cele din trecut, dar privind numai înspre viitor, și încercam împreună să înțelegem, la lumina adevărului, cum va fi viața fericit veșnică a sfinților, viața pe care ochiul nu a văzut-o, urechea nu a auzit-o și niciodată nu a ajuns la inima omului.”
Ultimele cuvinte ale Monicăi portretizează imaginea sufletului ei:” Fiul meu, în ceea ce mă privește, nu există nimic care să mă atragă în această viață. Nici nu știu ce mai am de făcut aici și pentru ce mai stau. Un singur lucru mă îndeamnă să doresc să mai trăiesc puțin: dorința de a te vedea creștin înainte de a muri. Dumnezeu mi-a dat și mai mult: adică te văd disprețuind bucuriile trecătoare și slujindu-i numai Lui. Ce mai am de facut aici?” La puțin timp după aceea, Monica a murit la Ostia, mai înainte de a se îmbarca pentru întoarcerea în Africa. Era în anul 387 și ea împlinise vârsta de 56 de ani.
Lacrimile și sacrificiile Monicăi au dăruit umanității pe unul dintre cei mai mari învățători ai creștinătății. În ciuda nenumăratelor pribegiri în căutarea sensului vieții, Augustin s-a întors la modelul de viață al mamei sale, pe care în trecut l-a considerat inexpresiv și neînsemnat, dar în care a întâlnit plinătatea pe care a căutat-o mereu.
Oricare ar fi parcursul în viața al copiilor, mama va rămâne mereu punctul de referință, centrul lumii, de la care copilul pornește în descoperirea vieții și la care se întoarce ori de cate ori își pierde temeiurile.
Avem aceeași misiune de părinți, de mame, de a ne ”naște” copiii în fiecare zi, în virtute, în adevăratele valori. Câți dintre noi le mai vorbim astăzi copiilor de realitățile cerești? de viața eternă promisa de Dumnezeu înca de la ”începutul veacurilor”. Câți dintre noi mai credem în asta? Copiii zilelor noastre nu și-ar pierde sensul atât de ușor, echilibrul sufletesc, motivația zilnică, dacă ar crește însuflețiți de aceste idealuri primordiale.
Să luăm modelul sfintei Monica, să privim la statornicia ei în bine, să ne lăsam inspirați de zelul și de stăruința ei în credință. Animați de eroismul Monicăi, vom avea și noi încredere că acești copii ai epocii moderne, nu se vor pierde.
Toate cele bune!