Liberalii şi social-democraţii, alături de PC, au semnat protocolul privind constituirea Uniunii Social Liberale in Sălaj.
In baza protocolului de alianţă incheiat la nivel naţional intre Partidul Social Democrat şi Alianţa de Centru-Dreapta, compusă din Partidul Naţional Liberal şi Partidul Conservator, organizaţiile judeţene ale celor trei formaţiuni politice au semnat ieri acordul privind constituirea Uniunii Social Liberale şi in Sălaj. In faţa a peste 60 de invitaţi, in mare parte primari liberali şi social-democraţi, Tiberiu Marc -PSD, Radu Căpilnaşiu -PNL şi Sorin Cristea -PC au parafat acordul politic care „trebuie să aducă o forţă pentru viitoarele bătălii politice, dar şi un semnal celor care cred in compentenţa membrilor acestor formaţiuni politice”, potrivit preşedintelui PSD Sălaj. După semnarea protocolului, fiecare preşe-dinte de partid a făcut cate o declaraţie politică prin care a incercat să-i convingă pe cei prezenţi in sală că USL este o construcţie politică care „trebuie să reprezinte soluţia la problemele cu care se confruntă cetăţenii judeţului Sălaj”. „Vrem să arătăm oamenilor că avem soluţii pentru toate problemele şi oameni pricepuţi care le ştiu pune in practică”, a declarat Tiberiu Marc, care le-a atras atenţia reprezentanţilor celor trei partide că USL va susţine proiecte comune, va consolida majorităţile din cadrul consiliilor locale şi va pune bazele următoarelor candidaturi pentru alegerile din 2012.
Dorinţa USL: răsturnarea actualei puteri
Radu Căpilnaşiu, preşe-dintele PNL Sălaj, spune că ziua 24 martie „este o zi importantă pentru cele trei organizaţii judeţene, dar mai cu seamă este o zi importantă pentru sălăjenii care au nevoie de o speranţă in care să creadă”. „Acest acord politic este ceea ce aşteaptă oamenii de la noi. Cred că putem trece peste orice probleme care pot să apară, iar dorinţa noastră este de a răsturna actuala putere pentru că şi-a făcut măsura la ce inseamnă putere abuzivă”, le-a transmis Căpilnaşiu membrilor PNL, PSD şi PC. Sorin Criste, conducătorul PC Sălaj, spune că USL este o alternativă care apără categorii sociale, cum ar fi poliţiştii, militarii, profesorii sau medicii „acuzaţi de actuala putere de criza economică prin care trecem”.
Detaliile tehnice şi candidaturile nu se cunosc
„Nu vă pot spune foarte multe date tehnice. Există un calendar naţional pentru stabilirea candidaturilor, dar nu s-a luat o decizie unitară la nivelul ţării. Există două variante: prima opţiune este să candidăm pe liste comune in fiecare unitate administrativă, inclusiv comune, iar a două variantă este ca in unele locuri in care putem obţine un scor electoral pe liste separate să pornim individual in campanie”, a spus Tiberiu Marc. Preşedintele PNL Sălaj, Radu Căpilnaşiu, vorbeşte de un protocol clar, deloc complicat, care prevede un pact de neagresiune şi susţinerea proiectelor comune in administraţiile locale. Cu toate că atat Tiberiu Marc, cat şi Radu Căpilnaşiu, spuneau că vom putea vorbi de candidaturile din 2012 abia in toamna acestui an, se pare că cei doi preşedinţi de partid işi vor păstra candidaturile pentru instituţiile care le conduc in prezent: Consiliul Judeţean Sălaj, respectiv Primăria Zalău.
PNL şi PSD şi-au oficializat mariajul in Sălaj
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...